Ziua Limbii Române, sărbătorită de-o parte și de alta a Prutului

Pe 31 august, în fiecare an, în Republica Moldova este marcată data revenirii la scrierea în grafie latină, momentul fiind celebrat ca Ziua Limbii Române. Anul acesta momentul va fi marcat printr-o serie de acțiuni culturale pe ambele maluri ale Prutului.

Institutul Cultural Român (ICR), prin Direcția Români din Afara Țării, în parteneriat cu Platforma civică Acțiunea 2012, vor organiza, în acest an, o serie de evenimente culturale ce vor avea loc atât în România, cât și în Republica Moldova.

Începând cu 31 august 1989, când a fost legiferată revenirea la scrierea în grafie latină, în Basarabia această dată este sărbătorită ca Ziua Limbii Române, fiind organizate concerte, expoziții de fotografie, conferințe.

Anul acesta, 166 de parlamentari români au depus la Senat un proiect de lege în care solicită proclamarea zilei de 31 august drept Ziua Limbii Române, proiectul propunând ca această zi să fie marcată de către autoritățile publice din România și de către reprezentanțele diplomatice din străinătate prin organizarea unor programe și manifestări cultural-educative și artistice cu caracter evocator sau științific, consacrate limbii române.

În spiritul acestei inițiative legislative, pe 31 august în București va avea loc un concert cu trupe și artiști consacrați, printre care și Grigore Leșe, care vor concerta, pro bono, în Parcul Colțea din Piața Universității.

Sub același generic, se vor derula caravane ale cărților, acestea urmând să fie oferite bibliotecilor școlare și liceale din localități ale Republicii Moldova: Aluatu (raionul Taraclia), Cojusna (raionul Strășeni), Măgdăcești (raionul Criuleni), Ciorești (raionul Nisporeni) și Gotești (raionul Cantemir). Vor fi donate peste 600 de titluri din colecția Biblioteca pentru Toți, oferite de ‘Jurnalul Național’.

Platforma Civică ACȚIUNEA 2012 este o coaliție de organizații non-guvernamentale și grupuri de inițiativă care susțin regăsirea românilor de pe cele două maluri ale Prutului. Pe parcursul anilor 2011 și 2012, Platforma Civică ACȚIUNEA 2012 va desfășura manifestări publice de informare a întregii populații din România și Republica Moldova.

(Foto: Demonstrație în sprijinul alfabetului latin și al limbii române, Chișinău, iunie 1989 – preluată de pe www.europalibera.org)

Comentarii Facebook


Știri recente