Ziua Internațională a Persoanelor Vârstnice, la Dorohoi

La Căminul de bătrâni din Dorohoi a fost sărbătorită ieri Ziua Internațională a Persoanelor Vârstnice, informează „Ziarul Lumina”. În paraclisul din incinta instituției au fost săvârșite Acatistul Acoperământului Maicii Domnului și un Te Deum pentru toate binefacerile primite. După cum a relatat pr. Teodor Ciurariu, misionar de caritate în cadrul Spitalului Municipal din Dorohoi și în cadrul Căminului de bătrâni din Dorohoi, cu acest prilej a fost săvârșit Parastasul pentru persoanele care s-au mutat la Domnul și care au fost adăpostiți în așezământul dorohoian.

La acest moment, care s-a încheiat cu un concert de muzică populară susținut de către o formație de muzică populară din Dorohoi, au participat bătrânii, dar și angajații căminului. ‘Am ales să sărbătorim Ziua Internațională a Persoanelor Vârstnice prin rugăciune, întrucât în cadrul căminului a rânduit Dumnezeu să avem un paraclis dotat cu toate cele necesare. În instituția noastră, această zi se serbează de cinci ani’, a spus pr. misionar Teodor Ciurariu.

Comentarii Facebook


Știri recente