Ziua internațională a copilului, marcată în mod deosebit în Episcopia Romanului

De Ziua copilului, Preasfințitul Ioachim Băcăuanul, arhiereu-vicar al Episcopiei Romanului, a fost alături de „îngerașii” din municipiul Onești. În jurul prânzului, în parcul din inima orașului, Preasfinția Sa, alături de preoții oneșteni, a oferit dulciuri și iconițe copiilor, în cadrul unui program dedicat copiilor, derulat de Centrul Rezidențial „Alexandra” și Protopopiatul Onești.

Tot astăzi, la Biserica „Sf. Gheorghe” din municipiul Bacău, a fost oficiată, în jurul orelor 12.00, o slujbă de mulțumire adusă lui Dumnezeu. Cu acest prilej, elevilor care iau masa de prânz zilnic la Casa „Samarineanul Milostiv”, așezământ social-filantropic ce funcționează sub directa coordonare a preotului paroh Vasile Radu, precum și celorlalți copii care au ținut să participe la ceremonia religioasă, le-au fost oferite rechizite, dulciuri, jucării și iconițe.

Sursa: Episcopia Romanului

Comentarii Facebook


Știri recente

Patriarhul Daniel despre cutremurul din Turcia și Grecia. Mesaj de solidaritate adresat Patriarhului Ecumenic

Preafericitul Părinte Patriarh Daniel și-a exprimat durerea față de pierderile suferite de Grecia și Turcia în urma cutremurului produs vineri. Preafericirea Sa a transmis un mesaj de solidaritate, adresat Patriarhului Ecumenic Bartolomeu: Sanctităţii Sale Bartolomeu…