„Zilele prevenirii violenței în familie”, la Constanța

În Arhiepiscopia Tomisului s-a încheiat astăzi, 27 noiembrie, cea de-a patra ediție a proiectului „Zilele prevenirii violenței în familie”. Timp de cinci zile, în proiect au fost implicați peste 500 de elevi din 40 de școli din județul Constanța, ONG-uri, precum și Poliția de proximitate. În cadrul proiectului a avut loc și un concurs pentru copii, organizat pe trei secțiuni: „Violența în familie”, „Violența în școală” și „Violența în comunitate”, fiecare incluzând secțiunile: eseu, desen și teatru, informează TRINITAS TV. La sediul Bibliotecii Județene din Constanța, elevii care s-au remarcat în cadrul competiției au fost astăzi premiați.

„Acest proiect își dorește ca din mediul rural, dar și din județ, cât mai multe școli să participe și să lucreze la schimbarea atitudinii față de violența în familie”, a spus părintele Vasile Rusnac, Consilier în cadrul Sectorului social al Arhiepiscopiei Tomisului.

Proiectul „Zilele prevenirii violenței în familie” a fost organizat de Arhiepiscopia Tomisului în colaborare cu Inspectoratul Școlar Județean, Colegiul Tehnic „Pontica” și Grupul Școlar „George Emil Palade” din Constanța.

Comentarii Facebook


Știri recente