Zilele micilor iconari la Rupea

La Muzeul de icoane și obiecte de cult de la Biserica ‘Sfântul Nicolae’ din Rupea s-au desfășurat, în perioada 27 iunie – 4 iulie, Zilele micilor iconari, informează ‘Ziarul Lumina’, Ediția de Transilvania. Activitatea și-a propus să conștientizeze copiii despre rolul icoanei în viața creștinului și să-i inițieze în tehnica pictării icoanelor pe sticlă.

După ce au înțeles, în cadrul orelor introductive, cât este de importantă pregătirea duhovnicească a pictorului de icoane, cei 25 de copii participanți, elevi ai claselor I-VI de la Școala Generală din Rupea, și-au primenit sufletele prin Taina Spovedaniei și prin Taina Împărtășaniei. Pe parcursul perioadei, elevii au participat la Sfânta Liturghie, la finalul căreia se rostea o rugăciune adresată Sfântului Ierarh Nicolae, a cărui icoană au încercat să o picteze.

În cadrul atelierului de pictură, sub îndrumarea doamnelor profesoare Cosmina Moga și Mihaela Aldea, elevii au dat dovadă de talent în mânuirea pensulei și de sensibilitate pentru cele sfinte.

Alături de 20 de copii proveniți din familii monoparentale sau din familii cu situație materială precară, elevii participanți la ‘Zilele micilor iconari’ au mers într-un pelerinaj gratuit, oferit de parohie, la Mănăstirea Caraiman, Mănăstirea din Sinaia și au vizitat Castelul Peleș, Casa memorială ‘George Enescu’ din Sinaia și Grădina Zoologică din Brașov.

O parte dintre elevi au participat zilnic la Vecernie, alături de copiii de la ‘Casa Ioana’ din Rupea și la orele de muzică bisericească conduse cu dăruire și profesionalism de teolog Marius Bănuț. După finalizarea icoanei, elevii au participat la rugăciunea de mulțumire și au vizitat Muzeul etnografic ‘Vasile Borcoman’ din Rupea.

Comentarii Facebook


Știri recente