„Ziarul Lumina”, de cinci ani în casele românilor

În urmă cu cinci ani, la Iași, apărea pe piața media primul cotidian creștin din România: „Lumina”. Un ziar care-și propunea să facă „liniște” într-o lume a informațiilor agresive, care dorea să apropie fenomenul jurnalistic de oameni și să reașeze la locul lor valorile care păreau a fi pierdute. Această nobilă menire s-a realizat, în timp, prin intermediul articolelor publicate și prin campaniile pe care ziarul le-a inițiat și susținut. De aproape doi ani, „Ziarul Lumina” face parte din categoria cotidienelor naționale și este distribuit în 39 de județe ale țării, ajungând, astfel, în casele majorității românilor. În ediția de astăzi, 8 februarie, a „Ziarului Lumina” este publicată o retrospectivă a celor mai importante deschideri de ediție din cei cinci ani de apariție neîntreruptă a ziarului:

Cu siguranță, momentul 7 februarie 2005 va rămâne consemnat în istoria presei ca un eveniment singular, reprezentând data tipăririi ediției cu numărul 1 a ziarului „Lumina”, primul cotidian creștin din România și, deocamdată, singurul cotidian ortodox din lume. Un ziar care și-a propus, încă de la debut, să obișnuiască oamenii cu un alt gen de presă, să readucă liniștea și echilibrul în viața de zi cu zi a cititorilor, să reașeze valorile acolo unde le este locul, să promoveze și aspectele pozitive ale lumii în care trăim. Apariția sa se întâmpla într-un moment în care piața media era suprasaturată de agresivitate și negativism, în care prima pagină a ziarelor era ținută de scandaluri, intrigi, cancanuri, matrapazlâcuri politice, toate dictate de interesul patronatelor. În calitatea sa de cotidian creștin, ziarul „Lumina” avea sarcina dificilă de a apropia lumea de valorile pe care le pierduse, de a o întoarce cu fața către viața Bisericii și de a-i aduce pe oameni aproape unii de ceilalți. Reprezenta, așadar, provocarea unui misionariat mediatic. Meritul de-a fi transferat pe foaia de ziar acest proiect unic a aparținut unui grup de laici ortodocși din Iași, care au primit sprijinul și binecuvântarea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, pe atunci mitropolit al Moldovei și Bucovinei. Tipărirea primului număr pe data de 7 februarie 2005 a coincis cu aniversarea a 90 de ani de viață a Preafericitului Părinte Patriarh Teoctist, anunțată chiar în deschiderea ediției din acea zi.

Timp de peste doi ani, cotidianul „Lumina” a avut caracter local și regional, fiind difuzat, prin intermediul Poștei Române, în mai multe județe ale Moldovei: Iași, Neamț, Botoșani, Suceava, Vaslui, Vrancea, Galați și Bacău. Începând cu 26 noiembrie 2007, a început să fie difuzat și în București, într-un format îmbunătățit și sub titulatura de „Ziarul Lumina”. De aproape doi ani, publicația a intrat în categoria ziarelor naționale, fiind auditat de Biroul Român de Audit al Tirajelor (BRAT), tipărit într-un tiraj de 22.010 exemplare și difuzat în 39 de județe din țară. De asemenea, pentru zona on-line, „Ziarul Lumina” este auditat de Serviciul de Audiență și Trafic Internet (SATI).

Pe 2 februarie 2009 a apărut, la Iași, și prima ediție regională a cotidianului, „Ziarul Lumina” – Ediția de Moldova, publicație care are trunchiul comun cu cel al cotidianului difuzat la nivel național, însă conține în plus spațiu editorial (o pagină sau mai multe) dedicat evenimentelor care au loc în Mitropolia Moldovei și Bucovinei.

În prezent, „Ziarul Lumina” este parte integrantă a Centrului de Presă BASILICA al Patriarhiei Române, alături de primul săptămânal de spiritualitate și atitudine creștină, „Lumina de Duminică”, un „frate” mai mic, dar mai reflexiv al cotidianului, a cărui primă ediție a apărut pe 14 octombrie 2005.

„Noi propunem un «cântec» liniștit”

„Ziarul Lumina” a adus cu sine, ca elemente de noutate, ritmul zilnic de apariție, în premieră pentru o publicație creștină românească, și un concept editorial nou, ca structură și conținut: ziarul de familie. Acesta conține și acum, ca și atunci, știri, reportaje, documentare și interviuri din spațiul vieții religioase, texte de opinie, o pagină de sănătate, eveniment național și internațional, știri financiare și economice, reportaje, interviuri, documentare din sfera socialului, redactate însă din perspectivă creștină, obiectiv, fără trunchieri sau adăugiri. De asemenea, „Ziarul Lumina” a promovat și adus în atenția publicului articole detaliate privind modalitățile de accesare a programelor europene destinate agriculturii, întreprinderilor mici și mijlocii, învățământului sau cercetării.

De-a lungul celor cinci ani de apariție neîntreruptă, colectivul redacțional al „Ziarului Lumina” a încercat să schimbe profilul informației de presă și să aducă publicul cititor din zona senzaționalului, a scandalului, a zvonurilor, a agresivității către lumea normalului, a evenimentului relatat obiectiv și onest. Într-o dezbatere pe tema nevoii de presă creștină, difuzată la Radio TRINITAS pe 23 martie 2006, cel care a fost directorul editorial al publicației și unul dintre fondatorii acesteia, Florin Zamfirescu, trecut la veșnicie pe 28 ianuarie anul acesta, a dat poate cea mai completă și mai frumoasă definiție a misiunii „Ziarului Lumina”: „Nu poți trăi urlând tot timpul. Trebuie să ne liniștim. Noi propunem un «cântec» liniștit”.

Viața Bisericii în „Ziarul Lumina”

O privire retrospectivă asupra subiectelor din sfera vieții religioase abordate în „Ziarul Lumina” arată o neobosită aplecare către reflectarea amplă, în diferite specii ale genului jurnalistic, a tuturor evenimentelor din viața Bisericii.

Canonizări de sfinți: „Cerul se va deschide, azi, la Vorona”/8 septembrie 2005, un reportaj dedicat canonizării Sf. Cuvios Onufrie de la Vorona; „Apărător al Ortodoxiei și piatră de hotar în cultura românească”/29 august 2007, un documentar despre Sfântul Ierarh Varlaam, publicat în ziua proclamării canonizării acestuia; „Din lutul Neamțului s-au plămădit încă nouă sfinți”/5 iunie 2008, un reportaj-eveniment despre canonizarea celor nouă sfinți nemțeni.

Alegeri de ierarhi și întronizări: „Ardealul are Mitropolit!”/4 noiembrie 2005, articol publicat cu prilejul întronizării Mitropolitului Laurențiu; „Avem Patriarh!”/13 septembrie 2007, deschiderea ediției dedicate alegerii Preafericitului Părinte Daniel, cel de-al șaselea patriarh al Bisericii Ortodoxe Române; „Mitropolitul Teofan a fost întronizat, ieri, la Iași”/9 iunie 2008, un reportaj-eveniment publicat în ziua ce a urmat întronizării Înalt Preasfințitului Teofan ca mitropolit al Moldovei și Bucovinei; „Noi episcopi aleși de Sfântul Sinod: PS Vincențiu la Slobozia, PS Corneliu la Huși”/19 iunie 2009; „Au fost aleși noi ierarhi ai Bisericii Ortodoxe Române”/30 octombrie 2009.

Trecerea la cele veșnice a unor mari ierarhi: „Un mare mitropolit a luat calea Cerului”/31 august 2005, publicat după trecerea la Domnul a IPS Antonie Plămădeală, mitropolitul Ardealului, Crișanei și Maramureșului; „Pasul spre veșnicie”/31 iulie 2007, articol ce anunța trecerea la cele veșnice a Patriarhului Teoctist; „Moartea Preafericitului Hristodoulos a îndoliat întreaga Ortodoxie”/29 ianuarie 2008, un reportaj ce anunța moartea Arhiepiscopului Atenei și al Întregii Elade; „Iubitorul de Dumnezeu părintele Teofil Părăian s-a mutat la cer”/30 octombrie 2009.

Marile hramuri ale Ortodoxiei române: „Numai cine n-a participat nu înțelege această binecuvântare”/13 octombrie 2007, un reportaj de la scoaterea în procesiune a moaștelor Cuvioasei Parascheva, în ajunul hramului de la Iași; „Comuniunea sfinților este izvorul bucuriei Bisericii”/26 octombrie 2009.

Pe lângă articolele ample destinate evenimentului în sine, la data fiecăruia dintre hramurile mari, în paginile ziarului s-au regăsit documentare despre sfinții ale căror moaște au fost aduse, dar și mărturii ale miilor de pelerini prezenți în fiecare an la astfel de manifestări: „Ocrotitorul Bucureștilor”/27 octombrie 2009.

Anii aniversari ai BOR: Anul Sfântului Ioan Gură de Aur (2007); Anul Sfintei Scripturi și al Sfintei Liturghii (2008); Anul Sfântului Vasile cel Mare și al Sfinților Capadocieni (2009), Anul Crezului Ortodox și al Autocefaliei românești (2010). Pe parcursul fiecăruia dintre acești ani, „Ziarul Lumina” a publicat articole documentare și reportaje care au ilustrat evenimentele desfășurate în toate eparhiile BOR, sub genericul fiecăruia dintre anii aniversari.

Viața parohiilor: Reporterii „Ziarului Lumina” au ajuns și în parohii, încercând să arate cititorilor fața nevăzută a credinciosului în biserică și în jurul acesteia: „Clubul oamenilor fericiți din cartierul Ghencea”/12 martie 2008; „Bătrâneți fericite la parohia Precupeții Vechi”/16 iulie 2008; „Ziduri și suflete frumoase, la Biserica Bucur din Capitală”/29 ianuarie 2009.

Diaspora românească: O preocupare constantă a „Ziarului Lumina” au fost și românii aflați dincolo de granițele țării: „Prima parohie rotodoxă din Japonia”/1 iulie 2008; „Biserica exilului românesc din Paris s-a întors acasă”/25 iunie 2009.

Istoria și viața mănăstirilor: „784 de călugări se roagă pentru București”/17 mai 2008, un interviu ce ilustrează viața călugărilor de la Schitul Darvari din București; „Bârsana: renașterea unei ctitorii voievodale”/5 august 2008; „Pângărați – mănăstirea cu două biserici suprapuse”/18 noiembrie 2008.

Totodată, „Ziarul Lumina” a publicat numeroase documentare în care teologii răspund, pe înțelesul publicului cititor, la întrebări din universul religios pentru care fiecare dintre noi încearcă să găsească un răspuns: „Ce se află într-un altar”/23 martie 2007; „Cât și cum ar trebui să ne rugăm”/26 iulie 2007; „De ce se pictează bisericile”/24 noiembrie 2007; „Ce simbolizează veșmintele liturgice”/3 februarie 2009.

În decursul celor cinci ani de existență, primul cotidian creștin din România a reflectat cu acuratețe poziția fermă și argumentată a BOR față de subiecte care au stârnit controverse în rândul opiniei publice: eutanasia – „Eutanasia ar introduce un climat de neîncredere între medici și pacienți”/27 noiembrie 2008; atacul, la adresa manualelor de Religie, a cotidienelor centrale, după apariția unui studiu în care se susținea că manualele de Religie ar ilustra un Dumnezeu violent și răzbunător – „Liga Pro Europa i-a tras scara lui Vasilică”/30 martie 2008.

Campaniile „Lumina”

Dintre campaniile de presă susținute de „Ziarul Lumina”, una se distinge prin impactul pe care l-a avut în rândul opiniei publice și prin rezultatul final. Este vorba despre campania „Nu vrem liceu fără Dumnezeu!”, promovată în întreg Centrul de Presă BASILICA al Patriarhiei Române, prin care se milita pentru menținerea obligativității orelor de Religie în școli, lansată în ziarul nostru pe 13 februarie 2008 de către însuși Preafericitul Părinte Patriarh Daniel. Succesul campaniei, întreținut de reacțiile permanente de sprijin ale cititorilor, la adresa redacției și pe pagina de internet, a fost anunțat în paginile ziarului pe 1 martie 2008: „Religia rămâne în școli!”.

Merită amintită și campania de ajutorare a persoanelor afectate de inundațiile din anul 2005 din Moldova. Pe parcursul a două luni, ziarul a făcut zilnic apel la solidaritate și la sprijin pentru sinistrați: „Avem de rezolvat un test de solidaritate”/15 iulie 2005.

De asemenea, „Ziarul Lumina” a reflectat în articolele sale grija permanentă a Bisericii pentru copiii ai căror părinți pleacă la muncă în străinătate și pentru consecințele pe care fenomenul imigrației le provoacă în sânul comunității: „Coslada, mica Românie de lângă Madrid”/23 august 2005; „Lacrimi de copil în valoare de 4 miliarde de euro”/6 mai 2006; „Copiii singuri acasă, o problemă serioasă lăsată în grija comunității”/13 iunie 2006; „Copilărie fără mama”/ 12 iunie 2008.

Reportaje marca „Lumina”

Primul cotidian creștin din România are meritul de-a fi abordat în paginile sale specii ale genului jurnalistic mai puțin uzitate atât în presa locală, cât și în cea națională: reportajul, așa cum a fost moștenit în presă de la Brunea Fox, interviul, documentarul. Toate, tratate detaliat, la dimensiunile la care sunt definite în cărțile de jurnalism.

Reportajele de primă pagină au atras, în toți acești ani, un număr mare de cititori, atât prin stilul propriu, conturat în timp, cât și prin ineditul subiectelor abordate:

Reportaje despre meseriile care dispar: „Meseriile bunicilor”/16 martie 2005; „Ultimul olar de la Tansa”/12 august 2006; „Ultimul nepot al lui Guttenberg”/15 aprilie 2006; „Moș Gheorghe Agrosoaie, un fierar trist și-o covălie goală”/14 martie 2007; „Amintirea a ceea ce a fost odată Curtea Sticlarilor din București”/18 iulie 2009;

Reportaje-portret: „Domnul și doamna Trandafir”/2 mai 2006; „Gheorghe Ciobanu, țăranul care pictează în genunchi frumusețea lui Dumnezeu”/16 august 2008; „Viață de refugiat african pe plaiuri maramureșene”/13 iunie 2009;

Reportaje-eveniment: „Primul muzeu al vinului din România”/28 iulie 2006; „Vara, pe dealurile Cucutenilor răsar sculpturi și forme de lut”/25 august 2007; „Palas, cel mai mare șantier din România”/23 mai 2008;

Reportaje-descriere: „Cimitirul vesel de la Săpânța, un strașnic hohot de râs al românilor”/11 august 2005; „Zece Prăjini, o moșie cu cântec”/3 mai 2007; „Postul Mare în satul Patriarhului, în urmă cu 50 de ani”/23 aprilie 2008;

Reportaje informative: „Meșterii raclelor de sfinți de la Monetăria Statului”/27 iunie 2008; „Moaștele a șase sfinți vor fi purtate în pelerinaj”/26 octombrie 2009;

Reportaje-documentar: „Ștefan Procopiu, un savant de Premiu Nobel”/20 februarie 2009; „12 biserici au ars în Focul cel mare din 1847″/5 februarie 2010.

Interviuri și personalități

„Ziarul Lumina” a găzduit în paginile sale interviuri cu numeroase personalități ale vieții publice. Am avut șansa și onoarea să stăm de vorbă cu istorici, publiciști, medici, teologi, muzicologi, sociologi, cercetători, profesori universitari și politicieni. Tuturor le mulțumim că au acceptat să împărtășească cititorilor noștri gândurile, experiențele și o frântură din viețile lor: „Iașul, capitala de rezervă în relația cu Răsăritul”/12 septembrie 2005, un interviu cu ministrul de Externe al României din acea perioadă, Mihai Răzvan Ungureanu; „Cel mai mare act din existența lumii este viața”/6 martie 2006, un interviu cu profesorul și psihiatrul Constantin Romanescu; „Coloana vertebrală a României este Biserica Ortodoxă”, un interviu cu academicianul și istoricul Constantin Bălăceanu Stolnici/4 iunie 2008; „Libertatea înseamnă să nu-ți fie rușine cu tine în viață”/28 februarie 2008, un interviu cu publicistul Tudor Octavian; „O cercetare care se vrea pur românească este condamnată la mediocritate”/12 martie 2009, un interviu cu matematicianul Viorel Barbu; „Spiritul de așezare” este foarte puternic la români/3 martie 2009, un interviu cu academicianul Eugen Simion; „Nu fac decât să reconstruiesc prin sunet satul tradițional de odinioară”/16 iunie 2009, un interviu cu muzicologul Grigore Leșe.

Poveștile neștiute din documentare

Un alt gen jurnalistic abordat în „Ziarul Lumina” este documentarul. Fie că vorbește despre locuri, oameni sau întâmplări, fie că evocă personalități celebre sau că povestește viețile sfinților, documentarul aduce cu sine lucruri noi, neștiute, îmbogățind cititorul, aducându-i în față o întreagă istorie: „Bisericile „călătoare” de la Muzeul Satului”/29 iulie 2008; „Alcoolismul, cea mai periculoasă dependență”/20 octombrie 2008; „Pe holurile școlii interbelice”/16 februarie 2009; „Câți români ar fi putut lua Premiul Nobel”/6 martie 2009; „Teologul de neegalat în exegeza Sfintei Scripturi”/13 noiembrie 2009; „Drumul sfințeniei: din istorie în calendar”/24 noiembrie 2009.

„Ziarul Lumina”, binecuvântat cu un public fidel

Articolele enumerate mai sus reprezintă doar o mică parte din ceea ce a însemnat munca noastră de cinci ani. A fost doar o încercare de împrospătare a memoriei noastre comune. Pentru viitor, ne propunem să venim în casele dumneavoastră cu articole și mai interesante, cu informații curate, cu sfaturi bune și cu același mesaj de liniște.

Vă mulțumim dumneavoastră, cititorilor noștri fideli, că ne-ați fost alături în acești ani și așteptăm, în continuare, la adresa redacției sau pe forumul ziarului, mesaje, critici, sugestii, propuneri.

Comentarii Facebook


Știri recente