Peste 40.000 de credincioși, printre care și oficialități locale și județene, au participat astăzi, 15 august, la Sfânta Liturghie oficiată, cu prilejul hramului la mănăstirea Moisei, de Preasfințitul Părinte Iustin Sigheteanul, Arhiereu – vicar al Episcopiei Maramureșului și Sătmarului.
Preasfinția Sa a descris pentru TRINITAS TV tradiția pelerinajului din aceste locuri, un pelerinaj aparte în care credincioșii pornesc de prin satele dimprejur parcurgând și câte 30 de km intonând cântări închinate Maicii Domnului până ajung la Sfânta Mănăstire, pe care o înconjoară de trei ori, apoi participă la Slujba Privegherii și la Sfânta Liturghie din ziua sărbătorii.
Biserica veche a așezământului a fost ridicată în anul 1599 și restaurată anul acesta, iar cea actuală, cu același hram – Adormirea Maicii Domnului, a fost construită în anul 1910.
Mănăstirea Moisei este situata în Comuna maramureșeană omonimă, la 13 km de Vișeul de Sus și 10 km de Borșa.