Zi de sărbătoare la Biserica Sfântul Andrei din Pitești

Praznicul Întâmpinării Domnului a fost cinstit astăzi, 2 februarie 2012, și în Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului. Înaltpreasfințitul Părinte Calinic a oficiat Sfânta Liturghie în Biserica „Sfântul Apostol Andrei” din municipiul Pitești, informează TRINITAS TV.

Cu această ocazie, Înaltpreasfințitul Părinte Calinic a spus: ‘Întâmpinăm cu ochii minții noastre și cu sufletul nostru pe Pruncul Iisus Hristos, dar și Iisus Hristos Fiul lui Dumnezeu ne întâmpină pe noi credincioșii de fiecare dată când pornim, ne îndreptăm pașii și intrăm în biserica măririi Sale’.

Lucrările de construcție la biserica „Sfântul Apostol Andrei” din municipiul Pitești au început în anul 2003. Prima liturghie în această biserică a fost oficiată de Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Calinic în data de 30 noiembrie 2010.

Comentarii Facebook


Știri recente