Zi de sărbătoare în localitatea Prejmer, jud. Brașov

Mitropolitul Ardealului s-a aflat astăzi, 3 aprilie, în mijlocul creduincioșilor parohiei „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din localitatea Prejmer, județul Brașov. Sfânta Liturghie a fost oficiată de Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Laurențiu, care l-a prezentat oficial, la sfârșitul acesteia, pe noul protopop de Săcele, informează TRINITAS TV.

Înaltpreasfinția Sa a apreciat munca depusă de părintele Florin Șerban și a precizat că a numit aici și un preot misionar ‘ca activitatea pe care o desfășoară aici să se poată realiza pe deplin’.

La finalul Sfintei Liturghii chiriarhul locului a oferit „Crucea Șaguniană” pentru mireni primarului localității, Toderică Șerban, pentru sprijinul acordat lăcașurilor de cult.

În localitate s-au reluat lucrările la cea de-a treia biserică, a cărei construcție a început încă din anii 40 și care trebuie împodobită în perioada următoare cu pictură.

Comentarii Facebook


Știri recente