Zi de rugăciune și pelerinaj în Parohia Poienița din Protopopiatul Pașcani

Pentru al patrulea an consecutiv, credincioșii parohiei Poienița, dar și cei din împrejurimi, s-au întâlnit duminică, 19 august 2012, pentru câteva ore de rugăciune. Pentru a împlini duhovnicește acest eveniment au fost aduse spre închinare, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Mitropolit Teofan, părticele din sfintele moaște ale Sf. Ioan cel Nou de la Suceava și ale Sf. Ap. Filip, după cum informează site-ul doxologia.ro. Racla cu sfintele moaște a sosit în jurul orelor 17:00, fiind purtată în procesiune de părintele arhimandrit Vichentie Amariei, starețul Mănăstirii Secu. Seara a continuat cu slujba Acatistului Sf. Ioan cel Nou, timp în care toți cei prezenți s-au închinat sfintelor moaște. Începând cu orele 19:00, pe scena amenajată în curtea bisericii, s-a săvârșit Vecernia cu sobor de preoți.

Au participat Pr. Protopop Pavel Postolachi, Pr. Arhim. Vichentie Amariei, Pr. secretar Daniel Ioan, Pr. Florin Călărașu (parohia Adormirea Maicii Domnului Pașcani), Pr. Vasile Stejar (parohia Hârtoape), Pr. Vasile Roșu (parohia Vânători), Pr. Ioan Strilciuc (parohia Crivești), Pr. Romeo Vitel (parohia Sirețel), Pr. Ionuț Ailincăi (parohia Humosu), Pr. Ionuț Muraru (parohia Slobozia), Pr. Sorin Luca (parohia Bursuc), Pr. Toma Pristavu Petru (parohia Costișa – Roznov), Pr. Marius Tabarcea (parohia Poienița).

Spre final, după intonarea Acatistului Maicii Domnului – Bucuria celor necăjiți, au fost rostite mai multe rugăciuni de mulțumire, de dezlegare de păcate și de binecuvântare pentru toți cei prezenți.

În cuvântul către pelerini, Pr. Protopop Pavel Postolachi a subliniat rolul, importanța și foloasele rugăciunii în viața oricărui creștin, arătând că, indiferent de preocupările fiecărui om, scopul vieții creștine este mântuirea, la care se poate ajunge numai printr-o stare permanentă de rugăciune.

În încheierea evenimentului, osteneala celor peste 500 de pelerini au fost răsplătită cu iconițe, colăcei și sărmăluțe calde.

Din anul 2009, în Parohia Poienița – Protopopiatul Pașcani se organizează în fiecare vară întâlniri duhovnicești, la care iau parte într-un număr impresionant atât credincioși, cât și preoți din protopopiat. La aceste momente sunt aduse spre închinare părticele din sfintele moaște sau odoare sfinte: Sf. Mare Mc. Haralambie (2009), un veșmânt al Sf. Cuv. Parascheva (2010), Sf. Ap. Toma, Sf. Mc Trifon, Sf. Mihail Mărturisitorul, Sf. Chiril al Alexandriei, Sf. Mare Mc. Pantelimon, Sf. Teodor Studitul, Sf. 10 Mucenici uciși în Creta (2011), Sf. Ioan cel Nou de la Suceava și Sf. Ap. Filip (2012).

Comentarii Facebook


Știri recente