Zi de praznic în Parohia buzoiană Lipănescu

În urma finalizării lucrărilor de consolidare și de împodobire cu o nouă pictură la biserica cu hramul „Sfântul Ierarh Nicolae” din parohia buzoiană Lipănescu, în această duminică lăcașul de cult a fost sfințit. Slujba de sfințire și Sfânta Liturghie au fost oficiate de Înaltpreasfințitul Părinte Epifanie, Arhiepiscopul Buzăului și Vrancei, informează TRINITAS TV.

La evenimentele din această zi a luat parte și Preacuviosul Părinte Arhimandrit Clement Haralam de la Mânăstirea „Sfânta Maria” din Techirghiol.

Piatra de temelie a bisericii sfințite a fost pusă în anul 1845, prin osârdia și cheltuiala Paharnicului Constantin Lipănescu. În cei peste 165 de ani de istorie, acest lăcaș a fost reparat de mai multe ori, ultima renovare majoră fiind începută în anul 2008.

La sfintele slujbe au participat creștini din parohie, dar și din localitățile învecinate.

Pentru activitate depusă la Parohia Lipănescu, preotul paroh a primit rangul de sachelar.

Comentarii Facebook


Știri recente