Zi aniversară la Seminarul Teologic din Craiova

Absolvenții Seminarului Teologic „Sfântul Grigorie Teologul” din Craiova, promoția 37, s-au reunit astăzi, 21 august 2012, pentru a sărbători 20 de ani de la terminarea studiilor liceale, după cum ne-a precizat Gabriela Popescu de la Arhiepiscopia Craiovei. La eveniment au participat, alături de familiile lor, mai mulți preoți care slujesc în biserici din toate județele Olteniei, dar și din județele Argeș și Vrancea.

Cu acest prilej, preoții prezenți au oficiat o slujbă religioasă, după care au intrat la clasă, pentru strigarea catalogului.

„Astăzi a avut loc întâlnirea unei serii de elevi care a absolvit Seminarul Teologic în anul 1992, elevi care în prezent sunt preoți slujitori lui Dumnezeu. Dintre elevii absolvenți, doi au trecut pragul acestei vieți, astfel că am săvârșit o slujbă de Te Deum și rugăciune de pomenire a celor adormiți. Ne bucurăm și îi mulțumim Bunului Dumnezeu pentru că ne-a ajutat să organizăm această reuniune, pentru a ne aminti de momentele frumoase pe care le-am trăit la seminar”, a precizat părintele profesor Ștefan Resceanu, fost director al Seminarului Teologic.

Preoții prezenți la întâlnire au mărturisit că în seminar au petrecut momente de neuitat și că prieteniile legate aici au rămas cele mai durabile.

„Aici am fost o familie și în aceeași măsură, pe plan profesional, o generație de seminariști foarte ambițioși. Toți elevii din această clasă am obținut bursă, pentru că am avut medii peste 8.00. Ne bucurăm din tot sufletul de această revedere”, a subliniat preotul Ion Cârstea, din localitatea Băiculești, județul Argeș.

Comentarii Facebook


Știri recente

Sărbătoarea Sfântului Dimitrie | FOTO

Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a oficiat, marți, 27 octombrie 2020, Sfânta Liturghie la Altarul de vară din incinta Catedralei Patriarhale. Alături de Preafericirea Sa au slujit PS Timotei Prahoveanul, PS Varlaam Ploieșteanul, PS Ieronim Sinaitul,…