În calendarul Bisericii Ortodoxe ziua de astăzi, 2 martie, este aliturgică, adică nu s-a oficiat slujba Sfintei Liturghii. De-a lungul anului bisericesc există mai multe zile în care nu se celebrează Sfânta Liturghie, numite „aliturgice”, „neliturgice” sau „nonliturgice”. Aceste zile sunt următoarele: miercuri și vineri din Săptămâna Brânzei, luni și marți din prima săptamână a Postului Paștelui, Vinerea Mare sau a Patimilor, vinerea dinaintea Crăciunului și cea dinaintea Bobotezei, când aceste praznice cad duminica sau lunea și se oficiază slujbele Ceasurilor și Vecernia.
De regulă, în zilele aliturgice se postește cu ajunare deplină iar faptul că nu se săvârșește Sfânta Liturghie arată că, în primul rând, acestea sunt prilej de meditație profundă, de rugăciune. Totodată, adevăratul creștin care postește este însoțit mereu, în cazul acestui demers spiritual, asumat conștient, de bucuria sfântă a apropierii de Dumnezeu.
De asemenea, la slujba Vecerniei se va citi rugăciunea Sfântului Efrem Sirul, menită să atragă atenția credincioșilor asupra postului care va urma, după cum informează Radio TRINITAS.
Totodată, în locul Pavecerniței Mici se va săvârși Pavecernița Mare, slujbă specifică perioadei Postului Paștelui. Potrivit rânduielii Bisericii, credincioșii au, în această săptămână, numită Albă, dezlegare la lapte, brânză, ouă și pește.