Zeci de mii de pelerini s-au rugat Sfintei mult folositoare

Manifestările prilejuite de sărbătoarea Sfintei Cuvioase Parascheva s-au încheiat. Mii de pelerini încă își îndreptau ieri, 15 octombrie 2012, pașii spre Catedrala mitropolitană din Iași și se așezau la rând pentru a se închina moaștelor Sfinților Parascheva și Teofil, cel nebun pentru Hristos. Hramul din acest an s-a bucurat de prezența a peste 130.000 de credincioși din țară și străinătate.

Pelerinii din toată țara au continuat ieri să vină la Iași pentru a se închina moaștelor Sfintei Cuvioase Parascheva și ale Sfântului Cuvios Teofil, cel nebun pentru Hristos. Spre deosebire de cei care au trecut prin dreptul cinstitelor moaște duminică, 14 octombrie, după ce au stat în frig și ploaie, ieri timpul de așteptare nu a depășit mai mult de patru ore.

Programul liturgic la Catedrala mitropolitană din Iași a continuat duminică seara cu Privegherea în cinstea Acoperământului Maicii Domnului. Ca și în zilele precedente, la slujbă au participat sute de pelerini care au trecut prin dreptul raclelor celor doi sfinți, dar și numeroși ieșeni. Ieri-dimineață s-a oficiat Sfânta Liturghie și slujba Acatistului. Credincioșii care au trecut ieri prin dreptul raclelor Sfinților Parascheva și Teofil erau din localitățile apropiate orașului Iași, dar și din alte zone ale țării. ‘Am venit la Iași de ieri (n.r. duminică), însă am rămas peste noapte la Mănăstirea Hadâmbu, unde ne-am închinat icoanei făcătoare de minuni a Maicii Domnului. În ceilalți ani stăteam mai bine de 24 de ore la rând, însă acum a vrut Sfânta Parascheva să stăm mai puțin. M-am rugat pentru ajutor, pentru sănătate, pentru sporul casei și pentru pace în țară’, a spus Lilia Roșu din Vrancea. ‘M-am rugat pentru sănătate, pentru înțelegere în familie, pentru copiii noștri și pentru tot binele din lume. Plec de la Sfânta Parascheva cu o pace sufletească! Am cumpărat câteva icoane pentru cei dragi, cărora le vom mărturisi bucuria pe care am trăit-o aici. Îi vom îndemna pe toți cei pe care îi cunoaștem să vină la Sfânta Parascheva pentru că este mult folositoare’, a declarat Viorel Tătărușanu din București. O parte dintre cei care au trecut prin dreptul cinstitelor moaște au rămas în apropierea baldachinului pentru a mulțumi Ocrotitoarei Moldovei pentru darurile primite și pentru a o ruga să înalțe cererile lor către tronul Preasfintei Treimi.

Mii de pelerini așteptau ieri să o cinstească pe Sfânta Cuvioasă

Potrivit maiorului Marius Țăranu, ofițer de relații publice la Gruparea Mobilă de Jandarmi Bacău, ieri-dimineață, la rând așteptau 12.000 de oameni pentru a se închina la racla Sfintei Parascheva și a Sfântului Teofil. ‘Condițiile meteo au fost nefavorabile și de aceea peste 900 de persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale’, a spus maiorul Marius Țăranu, care a amintit că la finalul pelerinajului toți jandarmii care au asigurat ordinea în cele cinci zile de sărbătoare se vor închina la moaștele celor doi sfinți.

În buna organizare a hramului Sfintei Parascheva s-au implicat Mitropolia Moldovei și Bucovinei, instituții ale autorităților locale și naționale, forțe de ordine, dar și organizații nonguvernamentale. Aici amintim: sectoarele Centrului eparhial Iași, ostenitorii Catedralei mitropolitane din Iași, preoții și credincioșii din parohiile protopopiatelor Arhiepiscopiei Iașilor, Jandarmeria Română (Gruparea de Jandarmi Mobilă Bacău, Inspectoratul Județean de Jandarmi Iași și Gruparea de Jandarmi Mobilă Târgu Mureș), Inspectoratul de Poliție Județean Iași, Primăria municipiului Iași, Poliția Locală Iași, Inspectoratul General pentru Situații de Urgențe (IGSU) din Iași, Centrul Medical ‘Providența’ al Mitropoliei Moldovei și Bucovinei, Asociația Medicilor și Farmaciștilor Ortodocși Români (AMFOR), Crucea Roșie, Serviciul de Ambulanță Iași, Facultatea de Teologie Ortodoxă ‘Dumitru Stăniloae’ din Iași, Asociația Studenților Creștini Ortodocși Români (ASCOR) – filiala Iași, precum și alte organizații.

Comentarii Facebook


Știri recente