Volumul de Cuvântări al Sfântului Ioan Damaschin a apărut la Editura Institutului Biblic și de Misiune Ortodoxă

Cea mai recentă apariție la Editura Institutului Biblic și de Misiune Ortodoxă o reprezintă volumul Sfântului Ioan Damaschin: „Cuvântări la sărbători împărătești, la sărbători ale Maicii Domnului și la Sfinți”. Cartea, tipărită cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, cuprinde cuvântări sau omilii închinate unor praznice împărătești, unor evenimente din viața Mântuitorului relatate în pericopele evanghelice care se citesc la Deniile Săptămânii Patimilor, precum și unor sfinți de peste an. Alături de acestea, un loc aparte îl reprezintă cuvântările închinate Maicii Domnului, care, nu doar prin amploarea numărului lor, ci mai ales prin bogăția conținutului, au contribuit la dezvoltarea învățăturii Bisericii Ortodoxe despre Fecioara Maria, informează TRINITAS TV.

Sfântul Ioan Damaschin rămâne în conștiința Bisericii nu doar ca mare apărător al Sfintelor icoane, scrierile sale influențând definiția dogmatică a Sinodului al VII-lea Ecumenic din anul 787, ci și ca ilustru predicator al Evangheliei și cinstitor al sfinților.

Volumul poate fi achiziționat, la prețul de 20 lei și 60 de bani, de la magazinele de carte bisericească și de la pangarele Bisericilor și Mănăstirilor din Patriarhia Română.

Comentarii Facebook


Știri recente