Voloșcani, sat vechi de răzeși, deschide Vrancea istorică, teritoriu ce cuprindea doar comunele cu satele care au fost întărite în stăpânirea lor asupra munților Vrancei. Satul este una dintre cele mai vechi așezări răzeșești din bazinul Putna, unde procentul celor de acest tip era cel mai mare din România, depășind pe cele din județele Gorj și Vâlcea.
Satul este amintit pentru prima dată într-un Uric din anul 1546 de pe vremea lui Petru Rareș, sub denumirea de Conșești, nume care a fost schimbat odată cu vânzarea de către Tunsul a unei treimi din sat lui ‘Lupu Voloșca, Tomei, Magdei și lui Pătrașcu’. Documentul conține, pe verso, numele feciorilor Voloșcăi: Buluș, Baciul, Oanca, Lală, Dămian, bătrânii din care s-a constituit satul. Satul apare sub numele de Voloșcani în zapizul din 8 septembrie 1608, în timpul domnitorului Constantin Movilă, când Toma vinde partea de moștenire a mamei sale Magda Pătrașcu lui Gheorghe Stolnicul din Focșani. În decursul timpului, satul apare în documentele de vânzare a unor pământuri sau în relație cu o serie de mănăstiri care au funcționat în Vrancea: Mera, Vizantea, Mănăstirea lui Ioniță, lângă Vidra, existentă în anul 1648, Schitul Babele, construit de călugărul Partenie de la Bisericani, în anii 1632-1633, jefuit de oștile lui Matei Basarab și schitul Mănăstirii Mera de la Ruget. De locul și numele satului, în secolul al XX-lea, se leagă descoperirea, în anul 1914, într-o așezare mai veche a unui tezaur de monede de argint, dacice, compus inițial din 60 de piese, care au și primit apelativul de tipul Voloșcani. Academicienii Constantin Moisil și Constantin C. Giurescu au efectuat cercetări în acest sens.
Biserica satului
În decursul timpului, satul a avut mai multe lăcașuri de cult, construite, din lemn sau paiantă, acoperite cu stuf sau șindrilă, în vatra actualului cimitir. Din secolul al XV-lea, după ce Ținutul Vrancei este cucerit de la munteni de către Ștefan cel Mare, din punct de vedere bisericesc, ținutul a intrat în jurisdicția Episcopiei Romanului. Biserica avea hramul ‘Sfântul Prooroc Ilie’, după cum reiese din Știrile cartografice din Biserica Moldovei la 1809. Primii clerici cunoscuți din documente sunt diaconul Ilie și popa Nistor, la 9 februarie 1719. Între preoții slujitori, menționați în diferite documente, se numără și: Sandu Voloșcanu, 1733; popa Ion, diaconul Sămion și diaconul Ion, la 1774; 1809 – Gavril Zălariul. Între 1812 și 1816 se construiește o biserică din lemn, în timpul preoților Sandu din Voloșcani și Dimache Sachelar, ce va fi reparată în 1860. Tot acum se va ridica și o clopotniță, înzestrată cu clopote, în 1817, păstrându-se până astăzi un clopot donat de obștea satului Voloșcani. Dat fiind faptul că avem știri despre nume de preoți, în anii ce vor urma, din documentele referitoare la împărțirea munților Vrancei, facem câteva precizări referitoare la situația specială a preotului în obște. Preotul apare cu precădere în toate problemele privind viața de familie, la toate certurile la care se caută o împăcare și la testamentele care se fac, cu limbă de moarte, în care avea nu numai rolul de duhovnic, ci și pe acela de martor. În acest sens, preoții satului participă la întrunirile Sfatului celui mare al Vrancei, cu diferite ocazii, dar mai ales atunci când se redistribuiau munții.
Prima biserică de piatră a fost zidită în 1914
Sub păstorirea preotului Gheorghe Tutoveanu, originar din Clipicești, absolvent al Seminarului din Roman, în 1914, se construiește o biserică din cărămidă, cu soclu de piatră, cu trei turle, dar va fi bombardată în timpul războiului, în 1916. O nouă tentativă se va datora Societății Năruja, care, urmând a exploata pentru ani buni lemnul Muntelui Verde, se obliga să ridice în sat o biserică și o școală, ambele din cărămidă. Biserica, acea catedrală a Vrancei, se zidește între 1920 și 1924, fiind sfințită la 8 septembrie 1924. Sfințirea a fost programată, nu întâmplător, la 8 septembrie, deoarece în anul 1924 se împlineau 316 ani de la prima atestare documentară a satului, sub noul nume Voloșcani. De aceea, se consideră data de 8 septembrie sărbătoarea Nașterii Maicii Domnului, când a avut loc sfințirea, ca o ctitorie, ca un al doilea hram, fără a se mai cunoaște astăzi, în sat, semnificația aceasta. Dar iconomia divină a făcut ca turlele bisericii să nu reziste cutremurului din noaptea de 10 spre 11 noiembrie 1940, fiind demolată ulterior. Cuvintele cronicarului: ‘nu sunt vremurile sub oameni, ci bieții oameni sub vremuri’ au avut valabilitate și pentru istoria satului, deoarece războiul și instaurarea regimului totalitar și ateu au sărăcit satul și pe urmașii răzeșilor vrânceni de proprietățile avute, de Muntele Verde, reducând posibilitățile materiale ale sătenilor la limita subzistenței.
Piatra de temelie a noii biserici a fost așezată în 1994
În graba timpului, profitând de ignoranța oamenilor, autoritățile au sfătuit a se dărâma biserica, iar cărămida a se transporta la Vidra, pentru un cămin cultural, care nu a văzut ulterior nici temelia. Ideea rezidirii bisericii a existat permanent în sufletele sătenilor, majoritatea, astăzi, trecuți la Domnul, și s-a concretizat în ziua de 8 mai 1994, în Duminica Tomei, când Înalt Preasfințitul Epifanie, Arhiepiscopul Buzăului și Vrancei, a săvârșit Sfânta Liturghie, a sfințit locul și a pus piatra de temelie pentru o nouă biserică, în nădejdea obținerii de fonduri de la săteni și de la alți donatori. Între timp, satele vrâncene au recâștigat munții dăruiți de Sfântul Voievod Ștefan cel Mare, ocrotitorul Vrancei. Munții Vrancei au devenit astfel și o sursă de ajutor pentru comunitate și pentru biserici, de contribuția aceasta bucurându-se și satul Voloșcani, căci obștea satului, prin mai tinerii conducători, a adus o contribuție importantă finalizării construcției. Prin Hotărârea Consiliului Eparhial al Episcopiei Buzăului și Vrancei s-a constituit, la 1 ianuarie 1999, Parohia Voloșcani, prin separarea de cea din Căliman. La 1 iulie 2005, s-au început lucrările de pictură bisericească, în tehnica fresco, de către teologul și pictorul bisericesc Vergică Tufănoiu, fiind încheiate la 1 noiembrie 2010, acesta pictând și catapeteasma.
Sfințirea Bisericii ‘Sfântul Prooroc Ilie Tesviteanul’
Biserica nouă a Parohiei Voloșcani, închinată Sfântului Prooroc Ilie Tesviteanul, a fost sfințită duminică de Înalt Preasfințitul Epifanie, Arhiepiscopul Buzăului și Vrancei, înconjurat de un sobor de slujitori, din care au făcut parte preoții Adrian Gabor, fiu al satului Voloșcani, Daniel Benga, Emanoil Băbuș, Gheorghe Holbea, Alexandru Gherasim și Vasile Crețu, cadre didactice la Facultatea de Teologie Ortodoxă ‘Justinian Patriarhul’ din București. ‘Să ne bucurăm sufletește de ceea ce s-a făcut și de ceea ce vedem aici. Este o sărbătoare mare pentru această parohie, este un moment important în istoria Vrancei, căci iată, aici, pe această culme s-a zidit Casă lui Dumnezeu. De aici pot lua pildă multe alte parohii din județul Vrancea și din județul Buzău’, a spus Înalt Preasfințitul Părinte Arhiepiscop Epifanie. (Articol publicat în „Ziarul Lumina” din data de 5 iulie 2011)
