Vizite chiriarhale în protopopiatul Caransebeș

În duminica a XXIX a după Rusalii, 18 ianuarie a.c, Preasfințitul Părinte Episcop Lucian a săvârșit Sf. Liturghie și a împărtășit cuvântul de învățătură credincioșilor din parohia Feneș, protopopiatul Caransebeș.

Preasfinția Sa le-a vorbit celor de față despre recunoștința pe care creștinul autentic trebuie să o aibă în primul rând față de Creatorul, Mântuitorul și Sfințitorul său, dar și față de semenii săi. În încheierea cuvântului său, Ierarhul și-a exprimat bucuria de a se ruga alături de credincioșii din parohia Feneș, această slujire chiriarhală fiind și prima vizită a Preasfinției Sale în această parohie.

În după amiaza aceleiași zile Întâistătătorul Eparhiei Caransebeșului a vizitat schitul „Sf. Nectarie Taumaturgul”- Feneș, unde a cercetat obștea monahală a schitului și a dispus planul ansamblului monahal, aflat în curs de amenajare.

Apoi, Preasfințitul Lucian al Caransebeșului a săvârșit slujba Vecerniei la parohia Armeniș din cadrul aceluiași protopopiat, unde, după ce a împărtășit credincioșilor prezenți cuvântul de învățătură și i-a binecuvântat pe toți prin ungerea cu untdelemn sfințit, a cercetat stadiul lucrărilor de restaurare a bisericii parohiale, lucrări aflate în procesul de finalizare. Ierarhul a programat la propunerea părintelui paroh și a consiliului parohial data săvârșirii slujbei de resfințire a bisericii, eveniment așteptat cu multă dragoste și evlavie de credincioșii din Armeniș.

Biroul de Presă al Episcopiei Caransebeșului

Comentarii Facebook


Știri recente

Biserica Icoanei a fost sfințită | FOTO

Biserica Icoanei a fost resfințită duminică, 22 mai 2022, după ample lucrări de restaurare. Slujba de târnosire și Sfânta Liturghie au fost oficiate de Preasfințitul Părinte Varlaam Ploieșteanul, Episcop vicar patriarhal. La finalul slujbei, Preafericitul…