Vizita reprezentanților Protoieriei Tecuci la Penitenciarul din Galați

În ziua de 14 decembrie la capela penitenciarului de maximă siguranță din Galați, cu hramul „Sfinții Apostoli Petru și Pavel”, reprezentanții protoieriei Tecuci, în frunte cu pc. pr. protoiereu Gheorghe Joghiu au venit în vizită pastoral-misionară la persoanele private de libertate, originare din zona Tecuciului, precum și din împrejurimi, informează Diac. Marian Pătrașcu de la Biroul de Presă și Comunicare al Arhiepiscopiei Dunării de Jos.

Cu acest prilej, deținuților li s-a adresat un cuvânt de învățătură, prin care au fost îndemnați la întărirea în credința ortodoxă, prin participarea la Sfintele Liturghii, precum și la toate sfintele slujbe oficiate în capela penitenciarului. Totodată, deținuții au fost îndemnați să primească cu bucurie și evlavie sărbătoarea Nașterii Domnului ce se apropie, să fie mai buni și mai îngăduitori cu cei din jur.

În acest context, un grup de elevi din cadrul Ligii de Tineret din Tecuci, au vestit bucuria venirii în lume a Fiului lui Dumnezeu, prin intonarea de colinde. Deținuții s-au alăturat acestei bucurii prin intonarea alături de elevi a colindelor, în cinstea Nașterii Domnului.

La finalul programului, persoanele private de libertate prezente, au primit pachete cu îmbrăcăminte și obiecte de igienă personală.

Comentarii Facebook


Știri recente