Vizită pastorală la Penitenciarul din Galați

Preoții din Protopopiatul Tecuci, al Arhiepiscopiei Dunării de Jos, i-au vizitat astăzi, 10 februarie, pe deținuții Penitenciarului din Galați. Acțiunea se înscrie în calendarul social filantropic al Arhiepiscopiei și are scopul de a-i apropia de Biserică pe cei privați de libertate.

Mai multe informații a oferit, pentru Radio TRINITAS, părintele Gheorghe Joghiu, Protopop de Tecuci: „Protoieria efectuează aceste vizite la enoriașii care sunt în detenție și constatările sunt pozitive în sensul că s-a reușit organizarea unei comunicări deschise între preoți și deținuți. Programul a început cu o slujbă săvârșită în Capela penitenciarului împreună cu părintele capelan Obreja. Apoi am avut purtat discuții cu deținuții luând în scris problemele multora pe care dorim să le rezolve cu ajutorul preoților din parohiile de unde sunt. Am oferit fiecărui deținut un pachet cu obiecte și lucruri necesare zilnic, de care duceau lipsă. Am făcut în același timp și chemarea tuturor deținuților, la îndemnul Mântuitorului, ca postul să-l petrecem pe urcușul duhovnicesc în căutarea valorilor spirituale. Ne-am bucurat că am putut întării în nădejde deținuții de la penitenciar, în așa fel încât începutul Postului Mare să fie pentru ei și pentru noi un urcuș duhovnicesc”.

Comentarii Facebook


Știri recente