Vizită pastorală în Parohia Schela Cladovei din Episcopia Severinului și Strehaiei

Pe 11 februarie, în a doua Duminică a Postului Mare, închinată Sfântului Grigorie Palama, Arhiepiscopul Tesalonicului, credincioșii parohiei Schela Cladovei își întâmpină Arhipăstorul, după cum ne-a menționat Cătălin Cernătescu.

Preasfințitul Părinte Nicodim, Episcopul Severinului și Strehaiei va săvârși Sfânta Liturghie a Sfântului Vasile cel Mare, la biserica parohiei, ce poartă hramul „Sfinții Apostoli Petru și Pavel”.

Alături de Preasfinția Sa va sluji un alai sacerdotal de preoți și diaconi, în timp ce răspunsurile stranei vor fi date de grupul psaltic ce îl însoțește pe ierarhul mehedințean în vizitele pastorale.

Părintele paroh Vasile Pântea face o aleasă invitație tuturor credincioșilor în vederea participării în comuniune la Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie, urmând ca dreptslăvitorii creștini să primească arhierești binecuvântări și cuvânt folositor și ziditor de suflet în această perioadă a Postului Sfintelor Paști.

Biserica cu hramul „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” a fost ridicată din temelie la anul 1859. În anul 1895, din cauze necunoscute, o parte a bisericii, respectiv intrarea a fost mistuită de flăcări. S-a reparat apoi acoperișul, iar în decursul anilor, construcția a avut parte de adăugiri, aflându-se acum într-un stadiu dimensional mai mare decât în faza de început.

Ultima reparație înainte de sfințire a constat în lucrări de pictură, precum și amenajări interioare și exterioare. Lăcașul de cult a fost sfințit la data de 13 noiembrie 1988 de către vrednicul de pomenire Înalt Prea Sfințitul Doctor Nestor Vornicescu.

Comentarii Facebook


Știri recente