Vizită pastorală în municipiul Marghita

În Duminica a XXXII-a după Rusalii, 22 ianuarie 2012, Preasfințitul Părinte Sofronie, Episcopul Oradiei, se va afla în vizită pastorală în parohia „Cuvioasa Parascheva” din municipiul Marghita, informează Biroul de Presă al Episcopiei Oradiei.

Cu acest prilej, Preasfinția Sa, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, va săvârși Sfânta Liturghie arhierească în demisolul sfântului lăcaș, unde se săvârșesc sfintele slujbe din anul 2007, până la finalizarea lucrărilor de construcție a frumoasei biserici, de proporțiile unei catedrale.

Menționăm că zidirea bisericii „Cuvioasa Parascheva” din Marghita a început în anul 1990, prin așezarea pietrei fundamentale pe un teren donat Bisericii Ortodoxe de către comunitatea reformată maghiară din localitate, lucrările de construcție ajungând la stadiul finisajelor interioare și pregătirii pentru pictură.

Comentarii Facebook


Știri recente