Vizită la Palatul Patriarhiei

Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române s-a întâlnit în data de 20 octombrie 2011, în Sala „Sfântul Ioan Casian” din Palatul Patriarhiei, cu un grup de profesori de universitari din țară și străinătate care vor participa zilele acestea la Colocviul Internațional „Influențele creștinismului în Europa contemporană în perspectiva comparată, Franța, România și Elveția”. Evenimentul este organizat de Centrul de studii și documentare „Societate, Drept, Religie” al Facultății de Teologie Ortodoxă „Justinian Patriarhul” din București.

Mai multe informații a oferit pentru TRINITAS TV, domnul Laurențiu Tănase, directorul Centrului de studii și documentare SDR: „Sunt foarte onorat de faptul că Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a manifestat o atenție deosebită și chiar un interes aparte ca să se întâlnească cu oaspeții noștri pe care i-am invitat din Franța și i-a făcut mare plăcere să discute nu atât pe teme protocolare, ci chiar a avut o plăcere să își reamintească când Preafericirea Sa a studiat la Strasbourg și din perioada când unii dintre profesorii Facultății de Teologie, astăzi responsabili de pregătirea studenților teologi au studiat la rândul lor la Strasbourg”.

Congresul este organizat în colaborare cu Centrul de sociologie a religiei și etică socială – CSRES, din cadrul Facultății de Teologie Protestantă din Strasbourg, Franța. Lucrările vor avea loc vineri și sâmbătă la Facultatea de Teologie din București

Comentarii Facebook


Știri recente