Vizita in Germania a Prea Fericitului Parinte Patriarh Teoctist

Prea Fericitul Teoctist, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Romane, si delegatia care il insoteste – Inalt Prea Sfintitul Daniel, Mitropolitul Moldovei si Bucovinei, Inalt Prea Sfintitul Teofan, Mitropolitul Olteniei, si Inalt Prea Sfintitul Andrei, Arhiepiscopul de Alba Iulia – efectueaza o vizita de sapte zile in Germania, in perioada 8-14 mai 2003, printre punctele de interes ale vizitei fiind intilnirea cu Presedintele Germaniei, Johannes Rau, si cea cu Ministrul bavarez de Interne, Gunther Beckstein. Dupa ce aseara s-a intalnit cu viceprimarul orasului Munchen, Gertraud Burkert, si dupa ce a savarsit slujba Vecerniei in Catedrala Mitropolitana Romano- Catolica ‘Sfanta Maria’ din Munchen, astazi, 9 mai 2003, in cursul diminetii, Prea Fericitul Parinte Patriarh Teoctist a sustinut la Universitatea din Munchen conferinta cu tema ‘Ecumenismul din perspectiva Bisericii Ortodoxe Romane’.

Tot astazi, Parintele Patriarh Teoctist si delegatia care il insoteste s-au indreptat spre Nurnberg, unde, in cursul acestei zile, s-a intalnit cu vicepresedintele Consiliului de Ministri al Landului Bavaria, d-l Gunther Beckstein.

In aceasta seara au fost primiti de primarul orasului Nurnberg, dupa care s-a sustinut o conferinta de presa.

Maine, 10 mai a.c., Prea Fericitul Teoctist si ceilalti inalti ierarhi vor participa la Adunarea Eparhiala a Mitropoliei Ortodoxe Romane a Germaniei, Europei Centrale si de Nord. In cadrul slujbei Vecerniei de maine seara va avea loc ipopsifierea noului ierarh Sofian Patrunjel, care va fi hirotonit intru arhiereu in cursul Sfintei Liturghii de duminica, 11 mai 2003, care va fi oficiata la Nurnberg de Prea Fericitul Parinte Patriarh Teoctist, Inalt Prea Sfintitul Mitropolit Daniel, Inalt Prea Sfintitul Mitropolit Teofan, Inalt Prea Sfintitul Mitropolit Serafim si de Inalt Prea Sfintitul Arhiepiscop Andrei.

Comentarii Facebook


Știri recente