Vizita de Crăciun la bătrânii de la Centrul de îngrijiri paliative Sf. Nectarie al Arhiepiscopiei Bucureștilor

În ziua de 25 decembrie 2012, după Sf. Liturghie, la biserica Sf. Mc. Pantelimon-Foișorul de Foc din Capitală, a avut loc cea de a cincea gală de colinde și teatru religios Atenul Sfântului Pantelimon – Inspirație și Religie (ASPIR). Cu acest prilej a avut loc lansarea albumului foto Ateneul Sfântului Pantelimon – Un proiect de suflet care a împlinit 5 ani, după cum ne-a mărturisit Pr. Bogdan Teleanu, preot slujitor la biserica Sf. Mc. Pantelimon.

După acest program artistic, protagoniștii piesei de teatru POVESTE DE CRĂCIUN, participanți la programul catehetic Școala de duminică Generația Hristos împărtășit copiilor, i-au vizitat pe bătrânii de la Centrul de îngrijiri paliative Sfântul Nectarie al Arhiepiscopiei Bucureștilor. Cei șapte pacienți internați, precum și angajații centrului au primit daruri care au fost obținute din vânzarea albumului foto Ateneul Sfântului Pantelimon – Un proiect de suflet care a împlinit 5 ani.

Centrul aflat în incinta bisericii Sf. Mc. Pantelimon de la Foișorul de Foc are două etaje și mansardă și, pe lângă spațiile dedicate celor asistați, mai cuprinde și birouri de asistență socială, cabinete medicale și cabinete pentru consiliere psihologică.

Comentarii Facebook


Știri recente