Reprezantații Biroului Catehetic din cadrul Arhiepiscopiei Craiovei au vizitat, miercuri 30 septembrie 2009, parohia Izvorul Rece din județul Dolj pentru a implementa proiectul „Hristos împărtășit copiilor”. Întâlnirea de lucru s-a desfășurat în incinta școlii generale din comună, fiind de față mai mulți elevi, precum și câțiva membri ai corpului profesoral. Alin Terteci, inspector pe probleme de învățământ în cadrul Arhiepiscopiei Craiovei, a făcut o prezentare generală a principalelor obiective ale proiectului, vorbindu-le celor de față despre importanța și rolul catehezei în viața fiecăruia. A fost făcută și o prezentare detaliată a principalelor obiective din viitoarele proiecte patriarhale „Alege școala” și „Școala de duminică”. De asemenea, părintele paroh Marius Lunganu i-a invitat pe micuții școlari să participe la lecțiile de cateheză care vor fi ținute în fiecare miercuri și duminică la biserica din parohie. În finalul întâlnirii au fost prezentate primele două numere ale ghidului catehetic „Hristos împărtășit copiilor” și au fost împărțite iconițe.
Părintele paroh s-a arătat încântat de colaborarea fructuoasă dintre biserică și școala din parohie: „Între biserica noastră și școală au existat în permanență relații de foarte bună colaborare. Mă bucur că în sfârșit putem implementa proiectul „Hristos împărtășit copiilor” și în parohia noastră. Acesta va întări cu siguranță relațiile dintre noi, iar tinerii noștri vor putea veni mai des la biserică pentru a asculta sfintele slujbe și pentru a deprinde învățătura nastră creștină”, informează cotidianul Ziarul Lumina.