Vizită canonică a Preasfințitului Părinte Episcop Lucian al Caransebeșului la parohia Broșteni din Protopopiatul Oravița

Din dorința de a se ruga alături de credincioșii din toate parohiile eparhiei, Preasfințitul Părinte Episcop Lucian al Caransebeșului a săvârșit Sfânta Liturghie arhierească în Duminica a XI-a după Rusalii la parohia Broșteni din Protopopiatul Oravița, fiind pentru prima dată în slujire alături de credincioșii de aici, informează episcopiacaransebeșului.ro.

În cadrul Sf. Liturghii, Preasfinția Sa a hirotesit întru iconom stavrofor pe părintele paroh Lucian Lăpușneanu, slujitor cu activitate duhovnicească și administrativă intensă în mijlocul credincioșilor pe care îi păstorește de nouă ani de zile.

În încheiere Sfintei Liturghii, Ierarhul a ținut cuvenitul cuvânt de învățătură, după care a împărțit celor prezenți anafora și binecuvântarea arhierească.

În după-amiaza aceleiași zile, părintele episcop a săvârșit slujba de seară la parohia Ticvaniu Mic din cadrul aceluiași Protopopiat. Răspunsurile la slujba de seară au fost date de către corul preoților din Protopopiatul Oravița.

Comentarii Facebook


Știri recente