Vizită arhierească la cursurile de formare profesională la Moneasa

Una dintre cele mai importante activități desfășurată în cadrul proiectului „Implicarea clerului și a membrilor comunităților parohiale ortodoxe în dezvoltarea de proiecte sociale la nivelul Mitropoliei Banatului și Arhiepiscopie Alba Iuliei” – certificarea a 460 preoți sau reprezentanți ai parohiilor ca manageri de proiect – se apropie de sfârșit. Înaltpreasfințitul Părinte Timotei, Arhiepiscopul Aradului, a efectuat o vizită la Moneasa, locul de desfășurare a cursurilor, pentru a împărtăși, în nume personal și al ierarhilor eparhiilor partenere, arhiereasca binecuvântare și îndemnul săvârșirii lucrului bun în folosul semenilor.

Asistența la partea finală a cursului de dezvoltare a abilităților de lucru cu persoane vulnerabile a oferit prilej Chiriarhului Aradului de a sublinia importanța misiunii pe care participanții la curs vor trebui să o împlinească în viitor. Înaltpreasfinția Sa a apreciat profesionalismul arătat de formatori de-a lungul perioadei de instruire, menționând totodată dificultățile care mereu sunt așteptate să fie rezolvate de oamenii Bisericii.

Cursurile de formare profesională s-au desfășurat începând cu luna martie, fiind structurate în două sesiuni a câte cinci zile fiecare, fiind destinate certificării ca manager proiect, dezvoltării abilităților de lucru cu persoanele vulnerabile și identificării nevoilor comunităților din care participanții provin.

Proiectul este co-finanțat din Fondul Social European și se derulează în cadrul Programului Operațional Sectorial pentru Dezvoltarea Resurselor Umane 2007 – 2013, Axa prioritară nr. 6 „Promovarea incluziunii sociale”, Domeniul major de intervenție 6.2. „Îmbunătățirea accesului și a participării grupurilor vulnerabile pe piața muncii” și se implementează la nivelul Mitropoliei Banatului și Arhiepiscopiei Alba Iuliei, pe o durată de 24 luni, până la finele anului 2012.

Obiectivul general al proiectului vizează facilitarea integrării sau a reintegrării persoanelor vulnerabile pe piața muncii, în următoarele 15 luni, prin servicii de asistență și dezvoltarea capacității comunităților parohiale ortodoxe din județele Alba, Arad, Caraș-Severin, Hunedoara, Mureș și Timiș, de a genera și implementa proiecte social-economice în scopul dezvoltării durabile și echilibrate de rețele integrate pentru servicii sociale.

Comentarii Facebook


Știri recente