Vizită arhierească în municipiul Petroșani

Preasfințitul Gurie, Episcopul Devei și Hunedoarei, a fost prezent luni, 21 noiembrie, în mijlocul credincioșilor din municipiul Petroșani, pentru a binecuvânta paraclisul din vecinătatea locului unde va începe construcția Catedralei „Sfântul Prooroc Ilie Tesviteanul”, informează „Ziarul Lumina”, Ediția de Banat.

Astfel, în biserica din lemn închinată Acoperământului Maicii Domnului, s-a oficiat de către Preasfințitul Gurie, după slujba de binecuvântare, prima Sfântă Liturghie arhierească, în prezența autorităților locale și a numeroșilor credincioși prezenți. La finalul Sfintei Liturghii, Preasfințitul Gurie a adresat celor de față un cuvânt de învățătură, mulțumind totodată celor care s-au ostenit pentru ca, într-un răstimp de câteva luni de zile, acest lăcaș de închinare să fie pregătit pentru slujire, în miezul lucrărilor fiind implicat preotul Gabriel Bulf, cel care a primit responsabilitatea construirii Catedralei Văii Jiului. Sărbătoarea zilei s-a încheiat prin decernarea titlului de cetățean de onoare al orașului Petrila, Preasfințitului Gurie, Episcopul Devei și Hunedoarei, localitate în care anul acesta s-a pus piatra de temelie pentru construcția unei noi biserici.

Comentarii Facebook


Știri recente