Credincioșii din Parohia „Sfinții Apostoli Petru și Pavel”, din cartierul Grigorescu al municipiului Cluj-Napoca, l-au primit joi, 1 septembrie, pe Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Andrei, care l-a instalat pe noul preot slujitor, părintele Dorel Gălan, informează „Ziarul Lumina”, Ediția de Transilvania. De asemenea, în Protoieria Gherla s-a înființat o nouă parohie.
După tradiționala primire, Părintele Mitropolit Andrei a oficiat Sfânta Liturghie arhierească, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, între care decanul Facultății de Teologie Ortodoxă din Cluj-Napoca, pr. prof. univ. dr. Ioan Chirilă, decanul Facultății de Teologie Ortodoxă din Oradea, pr. prof. univ. dr. Nicu Dumitrașcu, protopopul de Cluj II, pr. Gheorghe Braica, cel care este și parohul Bisericii ‘Sfinții Apostoli Petru și Pavel’, și consilierul pe probleme de protocol al eparhiei, arhid. Claudiu Grama. După slujbă, părintele Dorel Gălan a fost instalat preot slujitor și hirotesit întru iconom.
În cuvântul său, adresat credincioșilor în cadrul Sfintei Liturghii, Mitropolitul Andrei a subliniat importanța acestei zile, atât pentru faptul că a început un Nou An Bisericesc, dar și prin numirea aici a unui nou preot. ‘Acum, la început de an bisericesc, ne găsim în biserica dumneavoastră, întâi de toate pentru a fi împreună la rugăciune și a-I cere Tatălui Celui Ceresc să binecuvânteze anul care a sosit, chiar dacă în mentalul colectiv Anul Nou Bisericesc nu prea este receptat ca atare. Iar al doilea motiv este acela de a participa la un moment festiv, pentru că noi, cei care am fost rânduiți de Dumnezeu să administrăm buna desfășurare a vieții bisericești, încercăm să găsim formulele cele mai potrivite pentru o viață pastorală intensă și pentru a le da posibilitatea celor mai râvnitori și dotați preoți ai noștri să-și desfășoare activitatea’, a precizat Înaltpreasfinția Sa.