Vindecat prin credința celor milostivi – Cuvântul Preafericitului Părinte Patriarh Daniel la Evanghelia Duminicii a VI-a după Rusalii (Matei 9, 1-8)

Pericopa evanghelică a celei de-a șasea duminici de la sărbătoarea Pogorârii Duhului Sfânt ne înfățișează strânsa legătură dintre suflet și trup, dovedită de puterea curățitoare de păcate a Mântuitorului Hristos, ca mijloc de eliberare de suferințele trupești.

După cum reiese din Evanghelie, Iisus realizează una dintre multele Sale vindecări, însă de data aceasta într-un mod aparte: înainte de a-i oferi vindecarea propriu-zisă, Mântuitorul îi spune bolnavului suferind de paralizie: „Îndrăznește, fiule! Iertate sunt păcatele tale!”. În acel moment, oamenii de față, dar mai ales cei care nu-L iubeau pe Mântuitorul, ci îi urmăreau pizmaș fiecare mișcare și fiecare vorbă, au reacționat imediat, spunând că aceste cuvinte sunt o blasfemie, întrucât un om nu poate ierta păcatele altuia, ci numai Dumnezeu poate face acest lucru. Mântuitorul Iisus Hristos însă în mod voit a zis mai întâi: „Iertate sunt păcatele tale”, pentru a arăta că El nu este un om oarecare, ci este Fiul lui Dumnezeu făcut Om, pentru noi, oamenii, și pentru a noastră mântuire, și are puterea de a ierta păcatele.

Această putere de a ierta păcatele, pe care o are numai Dumnezeu, Mântuitorul Hristos o dă după Învierea Sa și ucenicilor Săi, zicând: „Luați Duh Sfânt; cărora veți ierta păcatele, le vor fi iertate și cărora le veți ține, vor fi ținute” (Ioan 20, 22-23).

Legătura dintre păcat și boală

Mântuitorul Iisus Hristos îl însănătoșește pe cel bolnav de paralizie vindecându-i mai întâi sufletul, care era bolnav din cauza păcatelor nemărturisite și neiertate, iar după aceea îi spune: „Scoală-te, ia-ți patul și mergi la casa ta”. Prin aceasta, Evanghelia ne arată legătura dintre păcat și boală.

Desigur, nu toate bolile sunt urmare a păcatelor. Unele boli sunt îngăduite de Dumnezeu asupra noastră tocmai pentru a fi feriți de păcate și a nu ne pune nădejdea, în mod exagerat, în sănătatea noastră trupească.

Sfântul Pavel pătimea, și el, de o boală grea și, ne spune Apostolul, de trei ori s-a rugat lui Dumnezeu să-l vindece, însă răspunsul a fost: „Îți este de ajuns harul Meu, căci puterea Mea se desăvârșește în slăbiciune” (II Corinteni 12, 9). Boala Sfântului Apostol Pavel a fost o pedagogie dumnezeiască, ca acesta să nu se mândrească pentru multele daruri duhovnicești pe care le-a primit.

Tot la fel, orbul din naștere (Ioan 9, 1-41) s-a născut cu un handicap care n-avea legătură cu starea de păcătoșenie, pentru că el nu putea să păcătuiască înainte de a se naște, iar Mântuitorul spune: „Nici el n-a păcătuit, nici părinții lui, ci ca să se arate în el lucrările lui Dumnezeu” (Ioan 9, 3). Așadar, nu trebuie să ne grăbim să-i judecăm pe cei aflați în suferință, considerând că orice boală este urmare a păcatului.

Uneori, boala este o pedagogie divină, o lucrare de înduhovnicire, o lucrare de smerenie, o lucrare de prevenire a păcatului. Totuși, în cazul de față, este evident că suferința slăbănogului era cauzată de păcate personale, întrucât Mântuitorul îi spune mai întâi: „Iertate sunt păcatele tale” și apoi: „Scoală-te, ia-ți patul și mergi la casa ta”.

Nu știm ce păcate a săvârșit acest om paralizat. Însă vedem că Mântuitorul este un duhovnic desăvârșit, care protejează taina persoanei. Îi spune doar: „Iertate sunt păcatele tale”, dar nu și care sunt aceste păcate, când le-a făcut, cum, în ce împrejurări. Mântuitorul Iisus Hristos este discret și delicat. El nu umilește când vindecă, nu divulgă păcatul când îl iartă, ci tămăduiește într-un mod discret pe păcătos. Luând pilda Mântuitorului, Biserica a hotărât ca Taina Spovedaniei să fie secretă, tainică. Deși preotul este cel care săvârșește Sfânta Taină, în realitate numai Dumnezeu și penitentul știu cu adevărat cât de mari și cât de multe sunt rănile sufletului celui ce-și apleacă genunchii sub epitrahil pentru a se spovedi și a primi iertarea păcatelor.

De remarcat este și faptul că Mântuitorul Hristos se adresează slăbănogului din Evanghelia acestei duminici numindu-l fiu. Acest fapt este important, pentru că nu toți oamenii care au venit în contact cu Mântuitorul au fost întâmpinați cu acest apelativ. De obicei, El numește fiu sau fiică doar pe oamenii foarte credincioși. În cazul de față, Hristos-Domnul, ca un cunoscător al inimilor, a văzut credința acestui slăbănog și pocăința lui tăcută, care strălucea în pofida grelei sale suferințe.

Văzându-l Mântuitorul pe slăbănog că-și suportă suferința în tăcere, în răbdare, în smerenie și în nădejdea vindecării, i-a zis: „Îndrăznește, fiule! Iertate sunt păcatele tale!”. De aici rezultă că noi devenim fii duhovnicești atunci când ne pocăim, când răbdăm cu smerenie toate încercările, cu speranță și cu credință puternică în mila și în harul lui Dumnezeu, care ne vindecă.

„Să ne îngrijim de vindecarea noastră interioară”

Evanghelia ne arată că nu trebuie să ne îngrijim doar de vindecarea trupului, ci mai ales trebuie să fim preocupați de vindecarea sufletului. Din cauza păcatului, sufletul se îmbolnăvește, se slăbănogește, iar puterea sa de a iubi pe Dumnezeu și pe oameni slăbește, încetul cu încetul, până la insensibilitate completă. Păcatul, ca boală a sufletului, trebuie curățit prin iertare, prin spovedanie, prin pocăință, iar deodată cu sănătatea sufletului trebuie să o cerem și pe cea a trupului. În acest sens, avem exemplul Sfinților Părinți din pustie, care nu se interesau cu prioritate de sănătatea trupului, ci, în mod special, de sănătatea sufletului, ca acesta să fie eliberat de patimile egoiste care, adesea, conduc și la îmbolnăvirea trupului.

Învățăm, așadar, că mai întâi trebuie să ne îngrijim de iertarea păcatelor și de vindecarea noastră interioară, de păcatele știute și neștiute, de păcatele cunoscute de alții ori numai de Dumnezeu și de noi înșine.

Credința celor milostivi a adus vindecare slăbănogului

Această Evanghelie mai conține un detaliu din care putem extrage înțelesuri deosebit de importante pentru viața noastră: vindecarea slăbănogului nu se face la cererea acestuia – întrucât nu mai era în stare să vină singur la Hristos -, ci ca urmare a credinței celor care l-au adus la Mântuitorul. Sfântul Evanghelist Matei ne spune: „Și Iisus, văzând credința lor (a celor care l-au adus pe slăbănog la Iisus – n.n.), a zis slăbănogului: Îndrăznește, fiule! Iertate sunt păcatele tale!”. Nu a zis „văzând credința lui”, ci „văzând credința lor” i-a zis lui: „Iertate sunt păcatele tale”. Prin aceasta vedem cât de importantă și folositoare este și credința altora, nu numai a noastră, personală, atunci când îi cerem ceva lui Dumnezeu.

Când credința și rugăciunea personală au slăbit, când sufletul nostru este paralizat de păcat, de foarte mare folos ne sunt semenii care ne iubesc și care au credință, rugăciune și râvnă mai puternice decât noi.

Aici vedem și taina rugăciunii Bisericii, în care nu ne rugăm doar pentru noi înșine, ci și pentru toți cei bolnavi, cei întristați, cei suferinzi, pentru călători, pentru cei care sunt singuri, pentru cei care pătimesc, pentru cei care sunt în închisori și pentru tot sufletul „cel întristat și necăjit” care așteaptă milă de la Dumnezeu. Evanghelia ne îndeamnă să ne îngrijim și de vindecarea altora, să facem fapta bună de a-i ajuta pe alții să se vindece, atât de boala păcatului, cât și de suferințele trupești.

Evanghelia Mântuitorului Iisus Hristos, fiind Evanghelia Iubirii, ne cheamă ca, pe lângă mărturisirea păcatelor în Sfânta Taină a Spovedaniei, să facem și fapte bune, să ajutăm pe cei bolnavi să se vindece, pe cei neștiutori să învețe tainele credinței, ca astfel să poată primi lumina iertării și a vindecării.

Nu din judecată, ci din bunătate vine vindecarea

Oamenii care îl ajută pe slăbănogul din Evanghelie îi reprezintă și pe medicii, pe asistenții și pe toți cei care îi ajută pe cei bolnavi să se vindece. Prietenii slăbănogului sunt oameni cu credință puternică și cu dragoste multă față de Dumnezeu și față de omul suferind pe care l-au adus la Iisus ca să-l vindece. Iar Mântuitorul a lăudat tocmai credința lor plină de milă, de multă compasiune. Deși, probabil, îi cunoșteau păcatele pe care Mântuitorul i le-a iertat slăbănogului, ei nu l-au judecat pe acest păcătos, ci l-au ajutat, după cum nici Mântuitorul nu l-a judecat, ci l-a iertat, văzând credința lor. Învățăm, așadar, din acest episod, ca să căutăm harul vindecător al lui Hristos, care se află în Sfânta Spovedanie, în Sfânta Împărtășanie și în Taina Sfântului Maslu.

Să ne ajute Bunul Dumnezeu să ne bucurăm de puterea vindecătoare a iubirii izvorâte din credință și care se arată în întrajutorarea semenilor, spre slava lui Dumnezeu și spre a noastră mântuire! Amin!

†DANIEL,

Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române

Sursa: ziarullumina.ro

Comentarii Facebook


Știri recente