Viața și opera Sfântului Vasile cel Mare, în dezbatere la Ploiești

Conferința pastoral-misionară semestrială a adunat joi, 11 iunie, la Teatrul „Toma Caragiu” din Ploiești, 320 de preoți din cadrul protoieriilor din județul Prahova. Precedată de slujba Sfintei Liturghii, oficiată de PS Varsanufie Prahoveanul, întâlnirea a fost axată pe subiectul comun al conferințelor din acest an: „2009 – Anul comemorativ-omagial al Sfântului Vasile cel Mare, arhiepiscopul Cezareei Capadociei, și al celorlalți Sfinți Capadocieni”. Din partea Protopopiatului Ploiești a fost prezentată lucrarea „Aspecte liturgice în opera Sfântului Vasile cel Mare”, susținută de pr. dr. Claudiu Băzăvan. Protoieria Câmpina a fost reprezentată de părintele Marius Dârstaru, cu lucrarea „Sfântul Vasile cel Mare, dascăl al familiei creștine”, iar de la Văleni a conferențiat părintele Bogdan Dumitru, referindu-se la „Opera ascetică a Arhiepiscopului Cezareei Capadociei”. De la Protopopiatul Urlați a vorbit părintele Sergiu Vlad, care a abordat în lucrarea sa latura filantropică a activității Sfântului Vasile cel Mare.

Lucrarea părintelui Marius Dârstaru a abordat aspectele legate de familia creștină prezente în opera Sfântului Vasile cel Mare. După o introducere legată de familia Sfântului Vasile cel Mare și modelul pe care acesta îl reprezintă, părintele Dârstaru a evidențiat problemele de astăzi cu care se confruntă creștinii în familie și soluțiile pe care sfântul le-a propus în opera sa. În primul rând, dezvoltarea corectă a copiilor. „Prima sarcină a părinților este de a-i ajuta pe copii să scape de anarhia instinctelor oarbe și a tendințelor spontane, ca să devină capabili de a se conduce singuri. O altă sarcină este de a-i ajuta să se smulgă, treptat, din tirania egoismului lor natural și să devină mai buni. În cadrul familiei, demnitatea și responsabilitatea soțului și a soției își au temeiul în creația divină a amândurora, având chip dumnezeiesc, pentru că Dumnezeu a făcut pe om: «după chipul lui Dumnezeu l-a făcut pe el; bărbat și femeie i-a făcut pe ei» (Facere 1, 27), «de aceea cei ce au aceeași fire au și aceleași lucrări; iar cei care săvârșesc aceeași faptă, aceia primesc și aceeași plată». Un copil este, firește, un mister, o enigmă psihologică. El poate să contrazică și să dezamăgească cele mai bune nădejdi, poate să reziste celor mai stăruitoare îndemnuri părintești. Sunt, totuși, rare cazurile în care afecțiunea părintească bine intenționată și manifestată, inima mare, caldă a unei mame conștiente de sfânta ei misiune și răspundere de educatoare, care are sa dea socoteala lui Dumnezeu de mlădița trupului și sufletului ei, să nu reușească a face din copil un om, dacă urmărește aceasta ca pe cea mai mare dorință a vieții ei, ca pe o problema a justiției ei de mamă înaintea societății, a Bisericii și a lui Dumnezeu, ca pe problema propriei mântuiri.”

Părintele Dârstaru identifică trei aspecte esențiale păstrării armoniei în familia creștină: „Iată doar câteva aspecte edificatoare ce stau la baza unității și indisolubilității familiei creștine, pe care Sfântul Vasile cel Mare le-a remarcat și subliniat ca indispensabile unei vieți familiale armonioase și pentru realizarea întreitului scop al căsătoriei: nașterea de copii sau perpetuarea neamului omenesc; ajutorarea reciprocă; ocrotirea moralității sau fidelității conjugale ca mediu prielnic dezvoltării și împlinirii familiei”. În încheiere este subliniat rolul actual pastoral-misionar pe care preoții trebuie să îl desfășoare și impactul pozitiv care este necesar să fie obținut. „Misiunea pe care o avem noi, în calitate de slujitori, este mare. Biserica trebuie să conștientizeze lumea contemporană că familia trebuie repusă la locul și demnitatea ei primordială, unde însuși Dumnezeu a așezat-o ca fundament al societății umane. Traumele la care este supusă familia în lumea contemporană sunt multiple și violente. Ele atentează și subminează grav tocmai temelia societății umane, a umanului în structura lui esențială. Specia umană, dacă nu-și va reconsidera atitudinea față de familie, în cadrul și cu ajutorul căreia a reușit să-și consolideze propria devenire și să realizeze toate progresele pe plan material și spiritual în decursul atâtor milenii de existență, se află în fața unui colaps ontologic, care-i va fi fatal și care va naufragia voit în abis sau va comite un act de suicid ori genocid universal”.

Părintele Claudiu Băzăvan a prezentat o lucrare legată de rolul Sfântului Vasile cel Mare din punct de vedere liturgic. Bineînțeles, acesta este covârșitor, fie și numai din motivul că discutăm despre un autor al unei Sfintei Liturghii. Analizând Anaforaua Euharistică, părintele Băzăvan afirmă: „Conținutul anaforalei Sfântului Vasile cel Mare impresionează prin profunzimea teologică. Prima secțiune a anaforalei (Rugăciunea Teologică) este una doxologică, de laudă a lui Dumnezeu cel Unul în Sfânta Treime și a iconomiei Sale în lume, care se încheie prin veșnicul imn adus de îngeri nemărginitei slave a lui Dumnezeu. Cea de a doua secțiune (Rugăciunea Hristologică) este dedicată mulțumirii pentru întreaga iconomie mântuitoare, care culminează cu amintirea instituirii Sfintei Euharistii la Cina cea de Taină. Ultima secțiune este cea de cerere, începând cu epicleza și continuând cu dipticele. De remarcat că fiecare dintre cele trei secțiuni este consacrată Uneia dintre Persoanele Sfintei Treimi, iar anaforaua, în ansamblu, se adresează Tatălui. În prima parte predomină Persoana Tatălui, a doua parte coincide cu mulțumirea pentru iconomia mântuirii împlinită de Mântuitorul Iisus Hristos, iar în a treia parte a anaforalei prevalează lucrarea sfințitoare a Sfântului Duh, invocat ca să transforme Sfintele Daruri spre împlinirea eshatologică a noului Israel. Cele Trei Persoane Divine nu sunt separate Una de Cealaltă: Tatăl binevoiește, Fiul Se jertfește, iar Duhul sfințește”. Părintele Băzăvan subliniază și felul în care Sfântul Vasile a îmbogățit cultul: nu inovând, ci îmbogățind cultura teologică a credincioșilor: „Sfântul Vasile cel Mare nu a urmărit neapărat ornarea cultului din vremea sa, ci în primul rând cultivarea teologică și propășirea duhovnicească a creștinilor. Iată, de pildă, cum explică motivul pentru care împăratul David s-a folosit în cult de instrumentul muzical numit «psaltire» și nu de altul: «Profetul, inspirat de Duhul, a arătat harul cel de sus care răsună în psaltire, pentru că, din toate instrumentele muzicale, numai psaltirea își are cauza sunetelor în partea de sus. La chitară și la liră arama răsună dedesubtul locului unde pana atinge coardele; psaltirea însă are cauzele ritmurilor armonioase în partea de sus, ca și noi să căutăm a cugeta cele de sus și să nu ne coborâm la patimile trupului din pricina dulceții melodiei. Socotesc însă că profetul, prin construcția acestui instrument muzical, ne-a arătat, în chip adânc și înțelept, și că oamenii care au sufletele bine constituite și armonioase se urcă ușor la cele de sus»”.

Părintele Marius Bogdan Dumitru a evidențiat influența Sfântului Vasile cel Mare în mediul monahal. Discutând aspectul retragerii din lume, părintele Bogdan precizează: „Retragerea pe care o realizează monahii nu se datorează disprețuirii vieții de familie sau unei atitudini mizantrope și antisociale, ci este, simultan, expresia dorului după Dumnezeu și a conștientizării faptului că împlinirea acestui dor nu este cu putință în mijlocul pricinilor de păcătuire pe care le oferă lumea. «Am părăsit viața de oraș – îi scrie el prietenului său Grigorie – pentru că am socotit-o prilej pentru tot felul de răutăți»” (Epistola 2, 1). În plus, „sufletul, privind mulțimea păcătoșilor din lume, nu găsește timp să-și observe păcatele proprii și să se zdrobească prin căință pentru ele, ci, comparându-se cu alții mai răi, își face chiar o închipuire de virtute” (Regulile Mari, Întrebarea 6, Răspuns II). Simpla retragere fizică nu este însă suficientă, pentru că monahul trebuie să curețe partea dinăuntru a blidului. „Despărțirea de lume nu înseamnă pur și simplu plecare trupească din mijlocul ei, ci rupere sufletească de poftele ei, încât să nu simți dorul de a trăi în oraș, de a avea casă, avere, prieteni, proprietate personală, mijloace proprii de trai, poftă de a face comerț, de a apărea la întruniri publice…” (Epistola 2, 2).

Sursa: ziarullumina.ro

Comentarii Facebook


Știri recente