Veșmântul Sfintei Cuvioase Parascheva, în parohia Dumbrăvița – Ruginoasa

În parohia Dumbrăvița – Ruginoasa din Protopopiatul Pașcani a fost adus marți, 28 februarie, un veșmânt care a acoperit pentru o perioadă moaștele Sfintei Cuvioase Parascheva, aflate în Catedrala mitropolitană din Iași. Veșmântul a fost adus în parohia Dumbrăvița – Ruginoasa cu binecuvântarea Înalt Preasfințitului Teofan, Arhiepiscopul Iașilor și Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, și va rămâne în Biserica ‘Sfinții Apostoli Petru și Pavel’ până în Duminica a 2-a după Paști (22 aprilie 2012). Darul a fost adus de la Catedrala mitropolitană din Iași de pr. paroh Pavel Pavel și a fost întâmpinat în fața sfântului lăcaș de pr. Pavel Postolachi, protopop al Protopopiatului Pașcani, și de un sobor de preoți.

‘Credincioșii veniți în număr mare au intrat în sfânta biserică, apoi veșmântul Sfintei Parascheva a fost așezat pe un soclu special amenajat. A fost oficiat Acatistul Sfintei Cuvioase Parascheva, s-au înălțat rugăciuni Bunului Dumnezeu și s-au citit rugăciuni de dezlegare pentru credincioșii prezenți. La final, s-a prezentat viața Sfintei Cuvioase Parascheva, iar credincioșii au fost îndemnați să-și îmbrace haina sufletului cu smerenie, fapte bune, post și rugăciune’, a declarat pentru Ziarul Lumina pr. protopop Pavel Postolachi.

Comentarii Facebook


Știri recente