Vernisajul expoziției de pictură religioasă intitulat „Crezul ortodox – trăire și mărturisire”, la Râmnicu Vâlcea

În Sala de conferințe a Complexului Spiritual-Cultural „Sfântul Antim Ivireanul” din incinta Centrului Eparhial al Arhiepiscopiei Râmnicului, în prezența Preasfințitului Părinte Emilian Lovișteanul, Episcop Vicar al Arhiepiscopiei Râmnicului, a avut loc astăzi, 7 octombrie, vernisajul expoziției de pictură religioasă, intitulat „Crezul ortodox – trăire și mărturisire”, informează arhiram.ro.

Manifestarea de astăzi a fost organizată de Arhiepiscopia Râmnicului, prin Biroul de catehizare a tineretului, în colaborare cu Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Vâlcea și Organizația World Vision România, Biroul zonal Vâlcea.

Expoziția a cuprins icoane pe sticlă realizate de copiii vâlceni în Tabăra de vară organizată în perioada 7-13 august 2010, la Mânăstirea Tismana, din județul Gorj, în cadrul manifestărilor dedicate „Anului omagial al Crezului ortodox și al Autocefaliei românești”.

În deschiderea vernisajului a fost prezentată sceneta „Rugăciune de seară”, un moment de teatru religios în cadrul căruia „Crezul ortodox” a fost mărturisit prin exprimarea copiilor și a tinerilor participanți la tabăra de vară de la Tismana.

În încheierea vernisajului, Preasfințitul Părinte Emilian Lovișteanul a rostit un cuvânt de învățătură în care a reliefat credința copiilor exprimată în pictarea icoanelor: „Iată că suntem în anul omagial al Crezului și al Autocefaliei și, subliniind importanța crezului, copiii aceștia care au pictat icoanele în primul rând au credință puternică în Dumnezeu. Nu o înțeleg ca și noi cei maturi, însă o exprimă prin gesturile lor și mai ales prin aceste icoane deosebit de frumoase. Icoanele sunt folositoare și chiar ne putem închina la ele după ce sunt sfințite, adică trebuie consacrate. Și dacă le avem în casele noastre cred că am avea o mai mare evlavie la acestea, pentru că ne gândim că cei ce le-au pictat sunt niște copii nevinovați, niște sfinți, niște prunci curați la suflet și la inimă, încât acestea sunt capodopere sufletești ale copiilor care cresc în mijlocul nostru.”

La acest eveniment fost prezent și Părintele Constantin Cîrstea, Consilier Cultural în cadrul Arhiepiscopiei Râmnicului, și au fost invitați să participe și stareții și starețele de la mănăstirile Bistrița, Horezu, Cozia și Turnu care au sprijinit organizarea taberei de vară de la Tismana.

De asemenea, au fost prezenți în sală și părinții copiilor, conștientizând cu acest prilej rolul important al Bisericii în cadrul fiecărei comunități, ca formator de principii religios-morale în rândul tinerilor și ca factor educativ alături de Școală și familie.

Comentarii Facebook


Știri recente