Vernisajul expoziției de icoane „Tradiții și valori creștine” în Episcopia Oradiei

La inițiativa Preasfințitului Părinte Sofronie, Episcopul Oradiei, în cursul vacanței de vară, în perioada 29 iunie-15 iulie 2009, s-a organizat, la Mânăstirea Izbuc, a doua ediție a taberei de creație religioasă din cadrul proiectului „Împreună, să ne cunoaștem tradiția și valorile creștine”, tabără în care cei 60 de elevi participanți au deprins meșteșugul picturii pe lemn și sticlă.

Cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Episcop Sofronie, icoanele realizate în cadrul acestei tabere de creație religioasă au fost expuse, alături de alte icoane pictate de membrii Cercului de pictură de la Palatul Copiilor și Elevilor din Oradea, într-o expoziție, al cărei vernisaj a avut loc miercuri, 2 decembrie 2009, la ora 16, la Galeria de Arte Vizuale din Oradea, sub genericul „Tradiții și valori creștine”. Această expoziție, organizată în parteneriat de către Episcopia Ortodoxă Română a Oradiei, Direcția pentru Cultură, Culte și Patrimoniu Cultural Național Bihor, Ordinul Arhitecților din România, filiala Bihor, și Palatul Copiilor și Elevilor din Oradea, va fi deschisă publicului în perioada 2-11 decembrie 2009, între orele 10-18.

Pe toată durata expoziției se vor organiza, în acest cadrul special creat, concerte de colinde ale copiilor de la școlile din municipiul Oradea, primul concert fiind dat chiar în cadrul vernisajului de către corul Liceului Teologic Ortodox „Episcop Roman Ciorogariu” din Oradea.

Menționăm că expoziția „Tradiții și valori creștine”, a fost gândită pentru a sensibiliza lumea în apropierea Praznicului Nașterii Domnului și pentru a pregăti atmosfera spirituală deosebită, specifică Sfintelor Sărbători de iarnă.

Comentarii Facebook


Știri recente