Vernisajul expoziției de artă plastică și decorativă „Ipostaze medievale – revalorificări contemporane”

Sâmbătă, 19 septembrie, de la ora 18.00, va avea loc vernisajul expoziției de artă plastică și decorativă „Ipostaze medievale – revalorificări contemporane”, informează TRINITAS TV. Manifestarea va fi găzduită, până pe 10 octombrie, de Palatul Voievodal „Curtea Veche” din București. Exponatele reprezintă, în viziune modernă, diferite aspecte ale iconografiei bizantine, romanice și gotice din secolul al IV-lea până în secolul al XIV-lea. Expoziția, coordonată de pictorul Marin Răducu, cuprinde opere realizate în tehnici și stiluri variate ale unor prestigioși artiști contemporani, membri ai Uniunii Artiștilor Plastici din România.

Organizată cu prilejul Zilelor Bucureștilor, expoziția își dorește să tragă un semnal de alarmă asupra nevoii de conservare și restaurare a patrimoniului medieval românesc.

Manifestarea este organizată de Uniunea Artiștilor Plastici din România, cu sprijinul Primăriei Municipiului București și al Fundației Culturale „Zidul”. Iubitorii de artă vor putea admira exponatele zilnic, între orele 9.00 și 17.00.

Comentarii Facebook


Știri recente