Vedere prin simțuri și vedere prin credință

Predica Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, la Duminica a VI-a după Paști (a Orbului din naștere)

‘În vremea aceea, trecând Iisus, a văzut un om orb din naștere. Și ucenicii Lui L-au întrebat, zicând: Învățătorule, cine a păcătuit, acesta sau părinții lui, de s-a născut orb? Iisus a răspuns: Nici el n-a păcătuit, nici părinții lui, ci ca să se arate în el lucrările lui Dumnezeu. Trebuie să fac, până este ziuă, lucrările Celui Care M-a trimis pe Mine; că vine noaptea, când nimeni nu poate să lucreze. Atât cât sunt în lume, Eu sunt Lumina lumii. Acestea zicând, a scuipat jos și a făcut tină din scuipat și a uns cu tină ochii orbului. Apoi i-a zis: Mergi de te spală în scăldătoarea Siloamului, care se tâlcuiește: trimis. Deci s-a dus și s-a spălat și a venit văzând. Iar vecinii și cei care-l văzuseră mai înainte că era orb ziceau: Nu este acesta cel ce ședea și cerșea? Unii ziceau: El este. Alții ziceau: Nu este el, ci seamănă cu el. Dar acela zicea: Eu sunt. Deci îi ziceau: Cum ți s-au deschis ochii? Acela a răspuns: Omul care se numește Iisus a făcut tină, a uns ochii mei și mi-a zis: Mergi la scăldătoarea Siloamului și te spală. Deci, ducându-mă și spălându-mă, am văzut. Zis-au lui: Unde este Acela? Și el a zis: Nu știu. L-au dus la farisei pe cel ce fusese oarecând orb. Și era sâmbătă în ziua în care Iisus a făcut tină și i-a deschis ochii. Deci, iarăși îl întrebau și fariseii cum a văzut. Iar el le-a zis: Tină a pus pe ochii mei și m-am spălat și văd. Însă unii dintre farisei ziceau: Acest om nu este de la Dumnezeu, fiindcă nu ține sâmbăta. Iar alții ziceau: Cum poate un om păcătos să facă asemenea minuni? Și era dezbinare între ei. Au zis, deci, orbului iarăși: Dar tu ce zici despre El, că ți-a deschis ochii? Iar el a zis că Prooroc este. Dar iudeii n-au crezut despre el că era orb și a văzut, până ce n-au chemat pe părinții celui ce vedea. Și i-au întrebat, zicând: Acesta este fiul vostru, despre care ziceți că s-a născut orb? Deci cum vede el acum? Au răspuns, însă, părinții lui și au zis: Știm că acesta este fiul nostru și că s-a născut orb; dar cum vede el acum, noi nu știm; sau cine i-a deschis ochii lui, noi nu știm. Întrebați-l pe el; este în vârstă; va vorbi singur despre sine. Acestea le-au spus părinții lui pentru că se temeau de iudei. Căci iudeii puseseră acum la cale ca, dacă cineva va mărturisi că El este Hristos, să fie dat afară din sinagogă. De aceea, au zis părinții lui: Este în vârstă; întrebați-l pe el. Deci au chemat a doua oară pe omul care fusese orb și i-au zis: Dă slavă lui Dumnezeu. Noi știm că Omul acesta e păcătos. A răspuns deci acela: Dacă este păcătos, nu știu. Un lucru știu că, fiind orb, acum văd. Deci i-au zis: Ce ți-a făcut? Cum ți-a deschis ochii? Le-a răspuns: V-am spus acum și n-ați auzit? De ce voiți să auziți iarăși? Nu cumva voiți și voi să vă faceți ucenici ai Lui? Și l-au ocărât și i-au zis: Tu ești ucenic al Aceluia, iar noi suntem ucenici ai lui Moise. Noi știm că Dumnezeu a vorbit lui Moise, iar pe Acesta nu-l știm de unde este. A răspuns omul și le-a zis: Tocmai în aceasta stă minunea: că voi nu știți de unde este, iar El mi-a deschis ochii. Și noi știm că Dumnezeu nu-i ascultă pe păcătoși; dar, dacă este cineva cinstitor de Dumnezeu și face voia Lui, pe acesta îl ascultă. Din veac nu s-a auzit să fi deschis cineva ochii unui orb din naștere. Dacă n-ar fi Acesta de la Dumnezeu, n-ar putea să facă nimic. Au răspuns și i-au zis: În păcate te-ai născut tot și tu ne înveți pe noi? Și l-au dat afară. A auzit Iisus că l-au dat afară, și, găsindu-l, l-a întrebat: Crezi tu în Fiul lui Dumnezeu? El a răspuns și a zis: Dar cine este, Doamne, ca să cred în El? Și a zis Iisus: L-ai și văzut! Cel ce vorbește cu tine, Acela este. Iar el a zis: Cred, Doamne! Și s-a închinat Lui.’ (Ioan 9, 1-38)

Evanghelia Duminicii a VI-a după Paști, numită și Duminica orbului din naștere, istorisește una dintre multele minuni de vindecare săvârșite de Mântuitorul Iisus Hristos, prin care se arată iubirea Lui pentru oamenii aflați în suferință, precum și dumnezeirea Sa. El vindecă un om orb din naștere, dăruindu-i vederea trupească, însă, odată cu această vedere, îi deschide și ochii sufletului sau ochii duhovnicești, astfel încât cel care mai înainte fusese orb mărturisește că Iisus este Fiul lui Dumnezeu.

Scopul principal al Evangheliei de astăzi este arătarea ‘lucrărilor lui Dumnezeu’, și anume că Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, este Făcătorul lumii, Cel ce împreună cu Tatăl și cu Duhul Sfânt l-a creat pe om la începutul lumii (cf. Facere 1, 26-27), și că tot El este și Lumina lumii (Ioan 8, 12), adică sensul ultim al vieții, al existenței universului și umanității, că El este și dătătorul vederii trupești sau fizice și dătătorul vederii sufletești sau spirituale care se numește credință. El este izvorul luminii celei văzute cu ochii trupești și al luminii celei văzute numai cu ochii sufletești ai credinței.

Fiul lui Dumnezeu vindecă natura umană când aceasta devine infirmă

Mântuitorul Iisus Hristos a scuipat în țărână și a făcut tină spre a unge cu aceasta ochii orbului. Gestul Mântuitorului arată că întrucât El este Fiul și Cuvântul lui Dumnezeu, Care, la Facerea lumii, S-a aplecat și a luat țărână din pământ, a făcut pe om și a suflat în fața lui suflare de viață (cf. Facere 2, 7), tot El poate reface acum natura umană, care a devenit infirmă, neputincioasă și suferindă.

După ce i-a uns ochii cu tină, Iisus l-a trimis pe cel orb la scăldătoarea Siloamului nu pentru că era acolo o apă miraculoasă, ci l-a trimis din două motive: în primul rând, ca să arate celor prezenți ascultarea și credința orbului. Iar acesta s-a arătat a fi mai ascultător și mai credincios decât unii care aveau vedere fizică, dar nu aveau și vedere duhovnicească. Orbul din naștere nu a întrebat: cine mă va duce acolo dacă eu nu văd?; nici nu a întrebat: de ce trebuie să merg la scăldătoarea Siloamului? El a făcut ce i s-a cerut, adică a mers îndată acolo unde a fost trimis. Nu știm cum a ajuns el acolo, cine l-a ajutat, părinții lui ori vreun apropiat sau, mai degrabă, a mers până la scăldătoare și a găsit-o, prin însăși puterea cuvântului Mântuitorului. Al doilea motiv pentru care Mântuitorul l-a trimis pe cel orb la scăldătoarea Siloamului este ca să vadă cât mai multă lume că el a mers la scăldătoarea Siloamului în timp ce era orb. Ochii lui, fiind acum acoperiți cu tină, atrăgeau și mai mult atenția mulțimii că este un nevăzător, dar după ce s-a spălat, împlinind cu multă smerenie și multă credință ceea ce Iisus i-a poruncit, orbul din naștere s-a vindecat, a devenit văzător, iar multă lume care l-a văzut, l-a recunoscut. Deci orbul a fost trimis de Hristos la scăldătoarea Siloamului, care înseamnă trimis, pentru a deveni apoi un trimis sau misionar-mărturisitor al lui Hristos printre iudei. Vedem aici lucrarea minunată și pedagogia sfântă a Mântuitorului Iisus Hristos Care folosește chiar oameni infirmi sau bolnavi ca să-I mărturisească dumnezeirea Lui, în timp ce unii oameni sănătoși care se cred desăvârșiți se împotrivesc Lui sau refuză să recunoască prezența și lucrarea lui Dumnezeu în El.

Siloamul, prefigurarea Tainei Sfântului Botez

Sfinții Părinți ai Bisericii au înțeles și sensul simbolic al scăldătorii Siloamului ca fiind o prefigurare sau o preînchipuire a Tainei Sfântului Botez care dăruiește lumină celor ce se botează. Din acest motiv, Botezul a fost numit în primele veacuri și sfânta luminare, iar până astăzi în rugăciunile Bisericii Ortodoxe se spune celui nou botezat: ‘Botezatu-te-ai, spălatu-te-ai, curățitu-te-ai, luminatu-te-ai’. Deci, în această spălare a orbului din naștere în scăldătoarea Siloamului avem mai multe înțelesuri duhovnicești. Minunea cea mare a fost tocmai faptul că un orb din naștere a început să vadă și să mărturisească adevărul că un Om cu numele Iisus i-a pus tină pe ochi și l-a trimis la scăldătoarea Siloamului. Acesta este Cel ce l-a vindecat de orbire și i-a dăruit vederea. Dar pe cât era de mare bucuria acestui orb din naștere care a fost vindecat prin iubirea milostivă a Mântuitorului Iisus Hristos, pe atât de mare devenise invidia cărturarilor și a fariseilor care cârteau și defăimau pe Iisus întrucât a săvârșit această vindecare minunată sau miraculoasă (mai presus de înțelegere).

Orbul, misionarul ascultător și credincios al lui Iisus

Evanghelia de astăzi ne prezintă pe larg convorbirea dintre Mântuitorul Iisus Hristos cu omul orb și apoi convorbirea dintre orb și fariseii cărturari care, fiind invidioși pe Iisus, s-au mâniat pe orbul vindecat de El. În cele din urmă vedem cum acest orb din naștere vindecat de Iisus Hristos devine mărturisitor al puterii Lui vindecătoare, atât de insistent, încât încearcă să-i lămurească pe farisei despre puterea dumnezeiască a lui Iisus, zicând că dacă Iisus nu ar fi de la Dumnezeu, El nu ar putea face minuni’ (cf. Ioan 9, 33), deoarece dacă Iisus ar fi un om păcătos, Dumnezeu nu L-ar asculta. El le mai spune: ‘Voi nu știți de unde este El’ (Ioan 9, 30), adică de unde vine puterea Lui făcătoare de minuni. Prin urmare, dacă Iisus n-ar fi trimis de la Dumnezeu, n-ar fi putut face această minune. Văzând fariseii că orbul devine mărturisitor al lui Hristos și posibil ucenic al Lui, l-au ocărât și l-au dat afară din sinagogă. Însă, după ce acesta a fost ocărât și exclus din sinagogă pentru că devenise mărturisitor al puterii Lui dumnezeiești vindecătoare, Iisus l-a întâlnit pe cel ce l-a vindecat și i-a zis: ‘Crezi tu în Fiul lui Dumnezeu? Iar el a întrebat: cine este ca să cred în El? Mântuitorul i-a răspuns: Cel pe care îl vezi în fața ta. Iar orbul a mărturisit și a zis: Cred. Și s-a închinat Lui’ (cf. Ioan 9, 35-38). Așadar, de la mărturisirea puterii dumnezeiești vindecătoare a lui Iisus, omul vindecat de orbire trupească ajunge la mărturisirea dumnezeirii Lui, întrucât crede că Iisus este Fiul lui Dumnezeu și I se închină Lui.

Orbirea sufletească, mai grea decât orbirea fizică

Evanghelia din Duminica Orbului pune în contrast izbitor lumina pe care Mântuitorul o dăruiește acestui orb din naștere, făcându-l să vadă, și invidia întunecată a fariseilor care nu-l iubeau pe Iisus când El vindeca pe cei bolnavi.

În această atitudine a fariseilor față de minunea săvârșită de Iisus, atitudine de invidie, ură, răzvrătire și negare a minunii, se împlinesc cele spuse de Mântuitorul Hristos: ‘… Spre judecată am venit în lumea aceasta, ca cei care nu văd să vadă, iar cei care văd, să fie orbi’ (Ioan 9, 39). Pentru că cel care nu văzuse nimic, încă de la nașterea sa, acum vede, și mai mult decât aceasta, deși nu văzuse scrise făgăduințele venirii Mântuitorului, atunci când întreabă pe Cel ce-i dăduse lumina: ‘Cine este, Doamne, (Fiul lui Dumnezeu) ca să cred în El?’, iar Iisus îi răspunde: ‘L-ai și văzut! Și Cel ce vorbește cu tine, Acela este’ (Ioan 9, 37), orbul mărturisește: ‘Cred, Doamne! Și s-a închinat Lui’ (Ioan 9, 38). Iar fariseii, cei ce vedeau cu ochii trupești, au ales să fie orbi, să nu vadă minunea vindecării orbului din naștere, ei care văzuseră cum cele scrise despre Mesia se împlineau în Iisus Hristos, totuși acum preferau să nu vadă și să fie orbi.

Cu alte cuvinte, Evanghelia ne arată că mai mare boală este necredința sau orbirea spirituală decât orbirea trupească sau fizică și că mai ușor se vindecă cineva de orbirea trupească decât de orbirea sufletească a necredinței.

Orbirea trupească împiedică pe cel care suferă de această boală să vadă soarele fizic și frumusețile acestei lumi pământești, însă orbirea duhovnicească împiedică pe cel stăpânit de ea să-L vadă pe Soarele dreptății și Părintele luminilor, pe Hristos Domnul, Care a zis: ‘Eu sunt Lumina lumii; cel ce Îmi urmează Mie nu va umbla în întuneric, ci va avea lumina vieții’ (Ioan 8, 12) și ‘Atât cât sunt în lume, Lumină a lumii sunt’ (Ioan 9, 5).

Orbirea sufletească sau duhovnicească este întunecarea minții omului și înrobirea lui prin tot felul de păcate sufletești și trupești, care sunt boli ale sufletului și care îl aruncă pe om în orbire și nesimțire duhovnicească, iar trupul în diferite boli. Omul orbit sufletește trăiește în uitare de Dumnezeu și înrobit de grijile acestei vieți pământești, nu se mai roagă, nu mai este milostiv și nu-i mai ajută sau ‘nu-i mai vede și nu-i mai aude’ pe cei din jurul său când aceștia au nevoie și cer ajutorul lui.

Un om orb din punct de vedere duhovnicesc vede totul prin prisma propriilor sale patimi: cel iubitor de arginți gândește că toți sunt iubitori de arginți, cel răpitor al bunurilor altuia crede că toți sunt lacomi și răpitori, cel desfrânat gândește că toți sunt desfrânați, cel bârfitor că toți sunt bârfitori, cel rău și invidios crede că și alții sunt la fel. Îi vede pe ceilalți în funcție de starea lui duhovnicească, adică îi judecă pe alții după ceea ce zace în sufletul lui.

De asemenea, cel orbit duhovnicește nu se cunoaște nici pe sine însuși așa cum este cu adevărat. El se consideră drept și îndreptățit, având mereu și neîncetat dreptate și îndurând necazuri și nevoi numai din vina celorlalți și exclusiv datorită urii lor neîmpăcate, lui îi este permis orice, celorlalți revenindu-le numai sarcina de a-l admira și lăuda în orice împrejurare.

Însă harul lui Hristos schimbă această atitudine a omului față de semeni și față de sine însuși. Adică îl ajută să vadă numai lumina din viața semenilor săi, iar pe sine a se vedea așa cum este în realitate, sau uneori poate așa cum îl văd și ceilalți. Nu se mai socotește ca fiind fără vreo vină, înzestrat numai cu drepturi și calități, neprihănit, ‘stăpân al lumii’, superior tuturor celorlalți confrați ai săi. Deci, încetează acea iluzie sau părere de sine. Începe a se judeca pe sine și a-și osândi vechile păcate și obiceiuri.

Orbirea spirituală ca incapacitate a unor oameni de-a recunoaște în minunile lui Iisus Hristos prezența dumnezeirii Lui, de-a crede în El și a-L mărturisi ca fiind Mântuitor al omenirii, Care vindecă natura umană de păcat, boală și moarte, se manifestă și astăzi în multe forme: ateism sau ostilitate față de religie, nihilism sau indiferență față de valorile credinței, secularizare sau diminuare a vieții spirituale, până la uitarea de Dumnezeu și de Biserică. Însă, adesea, oamenii care au trecut prin suferință și au cunoscut ajutorul lui Dumnezeu, ca vindecare și eliberare, sporesc în credință ca vedere spirituală a prezenței și lucrării lui Dumnezeu în viața omului.

În concluzie, Evanghelia de astăzi ne arată cum un orb din naștere a devenit văzător și mărturisitor credincios al lui Hristos, iar unii dintre cărturarii farisei care vedeau trupește au rămas în orbirea lor spirituală, refuzând să creadă că Iisus Hristos este Fiul lui Dumnezeu. Prin urmare, vedem că Dumnezeu poate face dintr-un om infirm un dascăl, un misionar, un trimis al Său în lume. Dar vedem și cât de mare este iubirea lui Dumnezeu și cât de mare este lucrarea harului lui Dumnezeu în oameni. De aceea, împreună cu orbul vindecat mărturisim și noi că Iisus este Fiul lui Dumnezeu, Care S-a făcut Om din iubire pentru oameni și pentru mântuirea lor, și, luminați de harul lui Iisus, ne închinăm Lui, spre slava Preasfintei Treimi și spre mântuirea noastră. Amin!

Comentarii Facebook


Știri recente

Episcopia Canadei: Conferințele Postului Mare, online

Episcopia Ortodoxă Română a Canadei vă invită la seria de întâlniri duhovnicești „Conferințele Postului Mare 2021 – «Prin ușile pocăinței spre bucuria Învierii»”. Întâlnirile vor fi transmise online (via Zoom/Facebook) în primele cinci duminici ale…