Vatra monahală din ținutul șoimilor

Destinația pe care o urmărim în drumul nostru este de data aceasta Mănăstirea Ianculești din Prahova. Mergând pe drumul de la Ploiești spre Cheia, la intrare în localitatea Măgurele, un indicator ne îndrumă la dreapta pe un drum asfaltat ce traversează calea ferată, șosea ce străbate câmpuri cultivate cu tot felul de cereale, străjuite în zare de coline acoperite cu păduri și presărate cu așezări sătești. De aici mai sunt cam 20 km până la mănăstire. Înaintând spre răsărit, șoseaua taie dealurile, după care merge pe lângă albia râului Căldărușanca.

Astfel trecând prin câteva localități intrăm în localitatea Șoimari, care are în componența sa satele Șoimari, Măgura, Zăpodia și Lopadna, localitate ce se găsește în zona de nord-est a județului Prahova, în apropierea graniței cu județul Buzău. Localnicii acestei comune, ca toți locuitorii din zonă, sunt fii ai moșnenilor, pomicultori și crescători de animale, iar după cum spune legenda comunei, locuitorii din vechime ai acestor meleaguri erau oameni iuți și pricepuți, care se ocupau cu prinderea și îmblânzirea șoimilor pentru vânătoarea domnească.

Aici, în satul Zăpodia, dintre două coline acoperite cu păduri se ridică turla bisericuței Mănăstirii Ianculești, micuță prin proporțiile sale, de o frumusețe de neegalat. Deși este foarte aproape de șoseaua principală dintre Ploiești și Ariceștii-Zeletin, mănăstirea este atât de bine ascunsă de zarva lumii, încât un drumeț, mergând pentru prima dată prin acele locuri, ar trece fără ca s-o observe, numai că o cruce sculptată în lemn și un indicator ne arată că am ajuns la mănăstire.

Drumul de la idee la faptă

Ideea înființării unei mănăstiri pe valea râului Căldărușanca a venit prin anii â90 din partea principalilor ctitori, a surorilor Eleonora și Ecaterina Ianculescu, care au dorit ca lângă casa părintească din comuna Șoimari să fie înălțată o sfântă mănăstire. În amintirea părinților lor, Victoria și Bucur Ianculescu, ele au donat aproximativ 30 hectare de teren agricol și forestier, teren ce fusese confiscat în perioada comunistă. Surorile Ianculescu au mers la părintele Constantin Galeriu, duhovnicul lor de pe atunci, ca să le sfătuiască și să le dea binecuvântare, apoi la vrednicul de pomenire patriarhul Teoctist, care l-a desemnat pe IPS Teodosie, pe atunci Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor, să se ocupe cu demersurile înființării noii mănăstiri. În anul 2001 s-a reușit încheierea actului de donație între surorile Ianculescu și Arhiepiscopia Bucureștilor.

Trei ani mai târziu, prin strădania celor de la Arhiepiscopia Bucureștilor și de la Protoieria Vălenii de Munte au început demersurile cu autoritățile locale din Șoimari, iar în iulie același an s-a început excavarea drumului de acces de la șoseaua principală, în lungime de 370 m. Atât drumul de acces, cât și fundația bisericuței s-au făcut cu contribuția Prefecturii județului Prahova.

Prin grija IPS Teodosie și a PS Episcop-vicar Varsanufie Prahoveanul, a fost adusă o bisericuță de lemn, donație a credincioșilor din comuna Lunca, jud. Hunedoara. Biserica a fost ridicată pe o fundație din beton-armat. Mănăstirea Crasna a donat policandrul, scaunul arhieresc, strana pentru cântăreți și un clopot.

La începutul anului 2005 s-a aprobat înființarea unui schit de călugări cu hramul ‘Înălțarea Sfintei Cruci’, care să aparțină de Mănăstirea Crasna sub îndrumarea arhimandritului Nicodim Dimulescu, ca, mai târziu pe 14 iulie același an, prin hotărârea Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, să devină mănăstire cu autonomie deplină, sub numele de ‘Mănăstirea Ianculești’ după numele ctitorilor săi. Starețul acestei sfinte mănăstiri fiind numit ieromonahul Benedict Sbârnău de la Mănăstirea Crasna.

În Duminica de 17 aprilie 2005, cu binecuvântarea patriarhului de atunci Teoctist, la Ianculești s-a oficiat prima Sfântă Liturghie, săvârșindu-se astfel cu bună rânduială deschiderea oficială a mănăstirii, la care au participat mulți credincioși din satele vecine. Ulterior, prin hotărârea Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, schitul a primit statutul de mănăstire cu deplină autonomie, stareț fiind numit ierom. Benedict Sbârnău, provenit din obștea Mănăstirii Crasna, unde a ucenicit sub atenta oblăduire a starețului Nicodim, cel care l-a ales în această ascultare de o așa înaltă responsabilitate.

În cursul anilor 2005-2006, prin contribuția unor oameni credincioși s-au construit primele două corpuri de chilii și o trapeză, finalizate astăzi. De asemenea, prin râvna și cu cheltuiala preotului Cristian Prușan de la Parohia Tătărani, județul Prahova, în anul 2007 s-a realizat pictura murală a bisericii, în tehnica frescă, de către pictorii Adrian și Nicoleta Voicu, iar mai apoi același preot a donat și catapeteasma.

În ziua de 14 septembrie 2008, Preasfințitul Varsanufie Prahoveanul, în fruntea unui vast sobor de preoți, a săvârșit slujba de târnosire a sfântului lăcaș. La eveniment a participat Preafericitul Părinte Patriarh Daniel, care a ținut un cuvânt de învățătură credincioșilor adunați. Tot atunci s-a hotărât ca mănăstirea să aibă și un al doilea hram – Sfântul Mare Mucenic Mina (11 noiembrie).

Vocație monahală din copilărie

Tânăra și mica obște de cinci viețuitori se află sub ascultarea tânărului ieromonah Benedict, zilnic săvârșindu-se Sfânta Liturghie și toate slujbele, potrivit rânduielilor monahale ale vieții de obște. Originar din Ceptura, județul Prahova, actualul conducător al obștii din Ianculești a avut de mic râvna pentru biserică. A ajuns la Crasna în 1993, unde a cerut să intre în obștea monahală. Stareț și duhovnic i-a fost atunci părintele Galaction, astăzi Episcop al Alexandriei și Teleormanului. În 1995 a fost călugărit, iar mai apoi hirotonit diacon și preot.

La zece ani distanță, a fost inaugurată biserica prin slujirea pentru prima dată a Sfintei Liturghii, însă în condiții improvizate. ‘Oamenii văzând că se construiește o mănăstire, au ajutat cum au putut. De multe ori rămâneam fără bani de pâine, iar noi ne rugam Sfântului Mina, ocrotitorul nostru, și în ziua următoare era imposibil să nu vină cineva care să ne dea un pomelnic sau o mașină de alimente’, povestește părintele Benedict, aducându-și aminte de momentele dificile prin care a trecut.

Pelerinilor participanți la slujbele de duminică și sărbătorile legale li se oferă masă într-un mic adăpost de vară sau în trapeza mănăstirii.

În Mănăstirea Ianculești, monahii nu consumă carne, această hotărâre fiind luată de la începutul înființării sfântului locaș. Cu ajutorul unor credincioși evlavioși s-a ridicat un altar de vară, unde se săvârșesc slujbele atunci când vremea permite. Mănăstirea dispune și de o gospodărie-anexă, unde viețuitorii își duc la îndeplinire ascultările. (Articol publicat în ziarul „Lumina de Duminică” din data de 17 iulie 2011)

Comentarii Facebook


Știri recente