Vaticanul si-a exprimat sprijinul pentru integrarea Bulgariei ca membru cu drepturi depline in Uniunea Europeana, in cursul unei intalniri desfasurate astazi la Sofia intre cardinalul Angelo Sodano, secretarul de stat al Vaticanului, primul ministru bulgar, Serghei Stanisev si presedintele bulgar, Gheorghi Parvanov, informeaza Rompres. Premierul bulgar i-a transmis cu acest prilej multumiri papei Benedict al XVI-lea pentru inalta apreciere facuta Bulgariei drept zona de securitate, stabilitate si prosperitate. Intalnirea a avut loc a doua zi dupa inaugurarea in capitala bulgara a catedralei romano-catolice ‘Sfantul Iosif’. Cardinalul Angelo Sodano s-a declarat, de asemenea, multumit de faptul ca in Bulgaria se poate observa o renastere a valorilor spirituale si religioase.
Pr. Nicolae Tănase le va vorbi bucureştenilor despre importanța rugăciunii în viața creștinului contemporan
Părintele Nicolae Tănase de la Valea Plopului va susţine o conferinţă în data de 21 mai 2022 la biserica „Teiul Doamnei Ghika” din Capitală. Cunoscutul cleric le va vorbi bucureştenilor pe tema „Importanța rugăciunii în…
Prima întrunire de după pandemie a personalului din protoieriile Arhiepiscopiei Bucureștilor
Personalul din protoieriile Arhiepiscopiei Bucureștilor participă, în perioada 17-19 mai, la prima întrunire de după perioada pandemiei. La reuniune, care se desfășoară la Mănăstirea Caraiman din Bușteni, județul Prahova, participă angajați ai Centrului Eparhial și…
Reconciliere: Patriarhul Serbiei și Arhiepiscopul de Ohrida vor coliturghisi la Belgrad pentru a marca restabilirea comuniunii bisericești
Patriarhia Sârbă anunță „cu recunoștință către Domnul și cu bucurie” că Patriarhul Porfirie al Serbiei va sluji joi la Catedrala Sfântul Sava din Belgrad împreună cu Arhiepiscopul Ștefan al Ohridei în semn de restabilire a…
Sănătate pentru sate: 90 de persoane din localitatea prahoveană Fântânele au primit consultaţii gratuite
O nouă acţiune a campaniei „Sănătate pentru sate” a avut loc sâmbătă în localitatea Fântânele din judeţul Prahova. Nouăzeci de localnici au fost consultaţi gratuit de medici specialiști în diabet și boli de nutriție, cardiologie,…
Moaștele Sfântului Ioan Botezătorul ajung la Urziceni
Credincioșii din Urziceni pot aduce cinstire moaștelor Sfântului Ioan Botezătorul în Catedrala „Sfinții Împărați Constantin și Elena”, la finalul acestei săptămâni. Sfintele moaște ajung joi după-amiază, la ora 15.30. „Preoți, credincioși și copii purtând flori…