Valorile culturale românești promovate la Seminarul „Veniamin Costachi” de la Neamț

În perioada 22-24 mai 2009, la Seminarul Teologic Liceal Ortodox „Veniamin Costachi” de la Mănăstirea Neamț, a avut loc prima ediție a proiectului interjudețean intitulat „Valori culturale românești”. Proiectul se desfășoară în cadrul parteneriatului dintre Colegiul Național „Mihai Eminescu” din Iași și Seminarul Teologic Liceal Ortodox „Veniamin Costachi” de la Mănăstirea Neamț.

Cele două instituții de învățământ au ca obiectiv comun formarea unor generații de tineri în spiritul valorilor autentice, buni cunoscători ai tradițiilor și specificului românesc, interesați să promoveze, oriunde s-ar afla, spiritualitatea românească în forma ei autentică. Principalele obiective ale colaborării dintre cele două școli au fost cunoașterea istoriei naționale și a momentelor definitorii din trecutul poporului român, îmbinarea teoriei cu practica prin organizarea unor excursii documentare la obiective istorice și religioase de interes național, participarea Bisericii Ortodoxe Române la afirmarea individualității și specificului românesc, stabilirea și dezvoltarea relațiilor de colaborare între parteneri într-un climat de încredere și deschidere care să favorizeze comunicarea și o bună socializare.

Prof. Sorin Sitea de la Colegiul „Mihai Eminescu” din Iași și pr. prof. Viorel Romus Laiu de la Seminarul Teologic Liceal Ortodox de la Mănăstirea Neamț sunt inițiatorii proiectului care a adunat 50 de elevi din cele două instituții de învățământ, având ca obiectiv împărtășirea experienței personale a elevilor, o mai bună înțelegere a realității sociale și culturale în care trăiesc. În cadrul unor mese rotunde, liceenii au prezentat lucrări științifice inspirate din istoria, cultura și tradițiile românilor. Un exemplu în acest sens l-au constituit lucrările „Spiritualitate românească – Muzeul Viei și Vinului din Hârlău”, prezentată de elevii de la Colegiul „Mihai Eminescu”, și „Itinerarii culturale nemțene”, lucrare în care seminariștii au reliefat frumusețea locurilor binecuvântate de Dumnezeu din zona Neamțului.

În cadrul manifestărilor au fost vizitate obiective turistice, au fost organizate competiții sportive (fotbal, baschet, atletism), o excursie documentară, s-a vizionat o piesă de teatru și s-au prezentat câteva programe artistice. „Este prima manifestare de acest gen la nivelul celor două județe și printre puținele proiecte la nivel național la care participă un liceu laic și o instituție teologică. Evenimentul s-a dorit o completare a activității școlare tradiționale în care sunt angrenați elevii. Această întâlnire a fost un succes confirmat și la festivitatea de premiere și evaluare, unde elevii au apreciat spiritul de tolerantă, dorința de dialog și posibilitatea de a discuta liber și fără prejudecăți”, a spus prof. Sorin Sitea. Activitățile desfășurate între cele două școli au avut sprijinul pr. Ioan Mihoc, directorul Seminarului Teologic Liceal Ortodox „Veniamin Costachi” de la Mănăstirea Neamț, care a participat la toate activitățile tinerilor. „Liceenii de la Iași au mărturisit că au simțit o mai mare apropiere de Dumnezeu prin pelerinajele făcute la mănăstiri, rugăciunile de seară, la care au participat alături de seminariști. Un fapt inedit a fost acela că au fost martori la un gest deosebit, când un grup de pelerini din București au donat o icoană a Maicii Domnului Bisericii „Sf. Ioan Iacob de la Neamț”, aflată în curtea seminarului”, a declarat pr. prof. Viorel Romus Laiu.

În toamna acestui an, la Iași, este programată ediția a II-a a proiectului. La manifestările organizate de cele două școli au mai participat prof. Lăcrămioara Iordăchescu, inspector de istorie în cadrul Inspectoratului Școlar Județean Iași, care a înmânat la finalul activităților diplome de participare pentru elevii seminarului, și prof. Elena Preda, inspector de istorie în cadrul Inspectoratului Școlar Județean Neamț, care a oferit, de asemenea, diplome pentru elevii Colegiului Național „Mihai Eminescu” din Iași.

Sursa: ziarullumina.ro

Comentarii Facebook


Știri recente

FOTO | Hramul Parohiei Sf. Antonie Titan – 2020

Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul, episcop vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor, a oficiat luni, 23 noiembrie 2020, Sf. Liturghie de hram la Parohia Sf. Antonie cel Mare – Titan cu ocazia sărbătorii Sfântului Antonie de la Iezerul…