Unul dintre cei mai renumiti profesori de Bizantinologie, Emilian Popescu, va fi anivesat maine la Facultatea de Teologie Ortodoxa din Iasi

Emilian Popescu s-a nascut la 20 februarie 1928 in comuna Orlesti, jud. Valcea, ca fiu al Anei si Gheorghe Popescu, tatal cantaret bisericesc iar mama casnica. Dupa primele cinci clase primare in comuna natala, a urmat Seminarul Teologic ‘Sfantul Nicolae’ din Ramnicu Valcea (1940-1947); in toamna anului 1947 a devenit diplomat al acestui seminar. Totodata, ca urmare a unor examene de diferenta de liceu si a trecerii clasei a VIII-a printr-un examen integral, a devenit bacalaureat al Liceului ‘Alexandru Lahovary’ din Ramnicu Valcea. S-a inscris indata la Facultatea de Teologie din Bucuresti, ale carei cursuri le-a urmat un singur an, ca urmare a desfiintarii facultatii in anul 1948. Din acest motiv, s-a transferat la Facultatea de Filologie a Universitatii din Bucuresti (sectia de limbi clasice), pe care a absolvit-o in anul 1952. De asemenea, in 1955 a absolvit Institutul Teologic Universitar din Bucuresti (cursuri fara frecventa), sustinand o teza de licenta despre Sfantul Grigorie Palama, sub indrumarea lui Dumitru Staniloae. In afara de indrumatorul tezei de licenta, alti doi profesori de la Facultatea de Teologie au avut un rol important in formarea sa spirituala si stiintifica: Teodor M. Popescu si Ioan G. Coman. In perioada 1 octombrie 1952 – 31 decembrie 1977 a functionat la Institutul de Arheologie din Bucuresti, mai intai ca preparator, apoi cercetatator si cercetator principal. Aici s-a format si dezvoltat personalitatea sa stiintifica, prin contactul si colaborarea cu o serie de mari oameni de stiinta, precum profesorii D. M. Pippidi, Radu Vulpe si alti elevi ai lui Vasile Parvan. Totodata, la aceasta evolutie a contribuit in mod esential posibilitatea de a efectua o serie de stagii de specializare si documentare in strainatate: in 1967, un stagiu de cinci luni la Berlin, studiind la Academia de Stiinte si Universitatea Humboldt; in 1971-1973, a fost bursier al Fundatiei Alexander von Humboldt si a studiat la Universitatile din Bonn, Köln si München; in 1973, 1979, 1980 si 1981 a beneficiat de cateva scurte stagii de documentare ca bursier al CNRS din Franta, la Universitatea din Lyon si la College de France (Paris); in 1986, la Dumbarton Oaks din Washington D.C. Toate acestea au contribuit la imbogatirea experientei sale stiintifice beneficiind de dotarea deosebita a bibliotecilor si mai ales de colaborarea cu mari profesori ca Johannes Straub (Bonn), Jean Pouilloux (Lyon), Louis Robert si Paul Lemerle (Paris). In anul 1970 si-a sustinut teza de doctorat la Universitatea din Bucuresti (Facultatea de istorie), cu tema: Contributii la geografia istorica a spatiului balcano-dunarean in secolele V-VIII; lucrarea trateaza in special probleme ale organizarii bisericesti, dar si alte realitati istorice din zona Dunarii de Jos si ale sud-estului european. Dupa constituirea sectorului de epigrafie din Institutul de Arheologie, a lucrat in cadrul acestuia, fiind cooptat in colectivul creat in vederea publicarii culegerii de inscriptii grecesti si latine din Dacia si Scythia Minor; din 1970 a devenit seful acestui sector. Buna sa pregatire in domeniul filologiei clasice i-a permis accesul nemijlocit la izvoarele istorice narative si epigrafice, in special cele privitoare la istoria veche a Romaniei, ca si coroborarea lor cu descoperirile arheologice; de aceea studiile sale se remarca printr-un aport considerabil de originalitate, acribie si rigurozitate stiintifica. Sfera preocuparilor sale cuprinde istoria si arheologia epocilor greaca si romana pe teritoriul Romaniei, dar cu o predilectie tot mai accentuata, cu trecerea anilor, pentru perioada de sfarsit a Antichitatii si primele secole ale istoriei Bizantului. Cea mai importanta contributie a sa din aceasta perioada este volumul cuprinzand Inscriptiile grecesti si latine din secolele IV-XIII descoperite in Romania (Bucuresti, 1976), publicat in culegerea nationala de inscriptii antice, lucrare distinsa de Academia Romana cu premiul ‘Vasile Parvan’. Un eveniment important in activitatea sa a fost cel de-al VII-lea Congres international de epigrafie greaca si latina desfasurat la Constanta in perioada 9-15 septembrie 1977. Ca secretar general al comitetului national insarcinat cu pregatirea congresului, a avut o intensa corespondenta cu numeroase si importante personalitati ale vietii stiintifice internationale, care si-au anuntat astfel participarea (sa nu uitam ca la inceputul primaverii acelui an, avusese loc marele cutremur de pamant, care a pus la grea incercare in special Capitala tarii), asigurand astfel succesul congresului. A fost editor, alaturi de prof. D. M. Pippidi, presedintele Congresului, al volumului Epigraphica. Travaux dediés au VIIe Congres International d’épigraphie grecque et latine (Bucuresti, 1977), care a reunit contributiile unor oameni de stiinta din tara, distribuit participantilor la congres. Totodata, personalitatea sa stiintifica inscrie si o sustinuta activitate de arheolog de teren. Astfel, a facut parte din colectivele stiintifice care au efectuat cercetari in diferite statiuni arheologice din Scythia Minor (Dobrogea), in special la Histria si Callatis. O mentiune speciala merita cercetarile sale din castrul de la Campulung (Pescareasa, punctul Jidova): aflat in incinta unei intreprinderi miniere, acest obiectiv a fost salvat de la o distrugere iminenta prin perseverenta si spiritul sau de daruire, fiind readus in circuitul stiintific si muzeistic; astazi, gratie unor ample lucrari de conservare si reconstituire, acest castru reprezinta unul din cele mai importante obiective istorice de pe harta judetului Arges. La 1 ianuarie 1978, in urma unui concurs didactic, a devenit profesor de istorie bizantina la Institutul Teologic Universitar din Bucuresti. De acum, o mare parte din eforturile sale vor fi consumate de sarcinile didactice; in afara de cursul general de Istoria Bizantului, a sustinut o serie de cursuri si seminarii speciale si a indrumat numeroase lucrari de licenta si doctorat. Gratie prestigiului sau stiintific si a legaturilor sale de prietenie cu o serie de personalitati ale vietii stiintifice din strainatate, indeosebi din Franta si Germania, un numar insemnat de discipoli ai sai au beneficiat de diverse burse si stagii de documentare in strainatate. Totodata, aceste relatii i-au permis a aduce in tara o serie de publicatii si lucrari, imbogatind biblioteca Facultatii de Teologie si a Institutului de Arheologie din Bucuresti, la care au acces toti specialistii in istoria Bizantului si istoria crestinismului din tara noastra. In oaza de liniste din preajma Bisericii, interesul sau pentru istoria crestinismului a gasit un cadru favorabil de afirmare si de manifestare publicistica. In chip firesc, activitatea didactica i-a largit sfera de preocupari; dar, departe de a-l indeparta de munca de cercetare, calitatea de profesor i-a stimulat spiritul de cautator al ineditului izvoarelor. Astfel, din acesti 25 de ani dateaza un numar important de studii legate in special de istoria crestinismului si a istoriei bizantine in primul mileniu. Multe dintre aceste contributii reprezinta comunicari la diferite manifestari stiintifice internationale, fiind publicate in actele diferitelor congrese si in alte publicatii de prestigiu din tara si strainatate. O parte dintre acestea (studiile si comunicarile publicate in limbi straine) au fost reunite, cu aproape un deceniu in urma, in culegerea de studii intitulata ‘Christianitas Daco-Romana. Florilegium studiorum’ (Bucuresti, 1994), bine primita de critica istorica de peste hotare. Emilian Popescu a avut un rol important in revitalizarea Societatii Romane de Studii Bizantine, al carei vicepresedinte a devenit in 1983 si presedinte in 1987. Este redactor responsabil al periodicului ‘Études byzantines et post-byzantines’, din care prin ingrijirea sa au aparut pana acum volumele II (1991), III (1997) si IV (2001). De asemenea, a fost vicepresedinte, iar din anul 2000 este presedinte al Comisiei Nationale de Istorie Eclesiastica. Prestigiul sau stiintific i- au adus de asemenea mai multe forme de recunoastere internationala: in 1979, a fost ales membru corespondent al Institutului Arheologic German; din 1980, este membru al Biroului Comisiei Internationale de Istorie Eclesiastica Comparata (CIHEC); din 1981, membru al Asociatioei Internationale de Patrologie; din 1986, membru al Centrului de Studii Bizantine ‘Dumbarton Oaks’ din Washington DC, centru dependent de Universitatea Harvard (Cambridge, Massachusetts); tot din 1986, este vicepresedinte al Asociatiei Internationale de Studii Bizantine; din 1992, este corespondent pentru bibliografia din Romania al publicatiei Byzantinische Zeitschrift. Totodata, s-a implicat profund in viata publica a Bisericii noastre, ca membru in conducerea Asociatiei medical-crestine ‘Christiana’ si ca vicepresedinte al Fratiei Ortodoxe Romane. Ridicat din mediul rural romanesc, profesorul Emilian Popescu a deprins inca din copilarie respectul si pretuirea fata de valoarea muncii autentice, a efortului creator nu numai de bunuri materiale, ci si spirituale. Acestui crez i-a dedicat intreaga sa activitate stiintifica si didactica, asigurandu-si un binemeritat prestigiu, in tara si peste hotare, atat in randul oamenilor de stiinta, cat si al elevilor sai – studenti sau doctoranzi, care gasesc in personalitatea sa nu numai un indrumator de inalta competenta, ci si deosebit de exigent. La implinirea varstei de 75 de ani, prietenii, colaboratorii si discipolii sai – o parte din ei prezenti ca autori in paginile acestui volum omagial – adreseaza profesorului Emilian Popescu cele mai calde urari de sanatate si realizarea proiectelor sale stiintifice. La multi ani si alte frumoase impliniri!

Comentarii Facebook


Știri recente