Untdelemnul tămăduitor prefigurat în Scriptura Vechiului Testament

Părinte, există prefigurări ale Tainei Sfântului Maslu în Vechiul Testament? Care ar fi acestea?

Maslu, una din cele șapte sfinte Taine ale Bisericii, este dedicată în întregime vindecării trupești și sufletești. Ea presupune existența unor elemente ale tainei, cum ar fi untdelemnul sfințit, preoții Bisericii ca săvârșitori, bolnavul ca primitor al tainei, precum și un ritual liturgic (7 citiri din Apostol, 7 din Evanghelii, 7 rugăciuni). Dacă ne așteptăm ca în Vechiul Testament să întâlnim astfel de elemente complexe așezate sau adunate la un loc, s-ar putea ca așteptările noastre să fie zadarnice. Însă dacă privim Scriptura Primului Testament căutând elemente ce țin de unele aspecte ale tainei de astăzi, atunci se poate spune că și Taina Sfântului Maslu, asemenea celorlalte Sfinte Taine, este prefigurată în textul sacru comun Bisericii și Sinagogii.

Potrivit învățăturii Bisericii și așa cum reiese din textul epistolei lui Iacov (‘și Domnul îl va ridica’ – 5, 15), vindecarea și ridicarea din boală reprezintă un apanaj al divinității. Dumnezeu este Cel care ridică din boală și oferă vindecarea celui care este aflat în suferință fizică sau sufletească. Psalmul 102, 3 prezintă pe Dumnezeu ca fiind ‘Cel ce vindecă toate bolile tale’, iar într-un alt psalm al lui David (29, 2) poate fi găsită mărturia directă: ‘Doamne, Dumnezeul meu, strigat-am către Tine și m-ai vindecat’. Autorul cărții Cronicilor subliniază și el aceeași realitate atunci când vorbește despre boala lui Asa, regele lui Iuda. Deși se afirmă despre el că ‘Asa și-a avut inima sa întreagă la Domnul în toate zilele vieții sale’ (II Cronici 15, 17), totuși spre sfârșitul vieții caută ajutor și sprijin de la regele Siriei, iar nu de la Domnul. În acest context, se vorbește despre boala care pune stăpânire pe Asa, boală care îi va aduce în cele din urmă moartea. Autorul textului sacru simte totuși nevoia să sublinieze faptul că nici măcar în aceste ultime clipe nădejdea lui nu s-a îndreptat către Dumnezeu: ‘Dar el nici la boala sa n-a căutat pe Domnul, ci pe doctori’ (II Cronici 16, 12). Răzbate din textul acesta o undă de reproș pentru faptul că Sfântul lui Israel fusese uitat sau, în cel mai bun caz, fusese trecut în plan secund. Boala și moartea lui Asa contrastează profund cu ceea ce s-a petrecut cu un alt rege al lui Iuda, regele Iezechia, fiul lui Ahaz, contemporan al profetului Isaia. Când ‘s-a îmbolnăvit de moarte’ și când profetul Isaia îi vestește sfârșitul iminent al vieții sale, Iezechia nu își pierde nădejdea. Nu aleargă în primul rând spre doctori, nu caută cele ale omului, ci toată nădejdea și-o pune în Dumnezeul părinților săi, Căruia se roagă nu atât pentru sănătate, cât pentru dobândirea milostivirii divine: ‘Adu-ți aminte că am umblat înaintea Ta întru credincioșie și cu inimă curată, săvârșind ceea ce este plăcut înaintea ochilor Tăi’ (Isaia 38, 3). Pentru lacrimile sale și pentru rugăciunea sa, Dumnezeu ia decizia de a-i adăuga încă 15 ani vieții lui.

Din exemplele anterioare reiese clar că vindecarea este întru totul darul Domnului Savaot.

Un rol important aveau și în Legea veche preoții, ca săvârșitori ai celor sfinte, ca mijlocitori între evreul de rând și Dumnezeul legământului. Rolul lor nu era redus doar la acela de simpli sacrificatori. Ei erau cei care acordau dezlegarea pentru cei care fuseseră bolnavi de lepră și se vindecaseră (Levitic 13; Luca 17, 14). Rugăciunile preoților, ca slujitori ai lui Dumnezeu, erau ascultate de Acesta, după cum același rol îl jucau cei care slujeau Domnului fără a aparține clasei sacerdotale. Spre exemple, Moise este cel care mijlocește pentru popor înaintea lui Dumnezeu în momentul în care poporul fusese pedepsit prin trimiterea asupra lui a șerpilor celor veninoși. Moise este cel care, prin îndemn dumnezeiesc și în urma propriei rugăciuni (‘și s-a rugat Moise Domnului pentru popor’ – Numerii 21, 7), ridică șarpele de aramă spre care privind israeliții primeau vindecare. Același Moise se roagă pentru vindecarea de lepră a surorii sale, Mariam: ‘Atunci a strigat Moise către Domnul și a zis: Dumnezeule, vindec-o’ (Numerii 12, 13).

Care este rolul untdelemnului în cadrul acestei Sfinte Taine?

Practica ungerii cu untdelemn era des întâlnită în Antichitate, mai ales în zona aceasta a Orientului Apropiat. O găsim cu precădere în Egiptul antic și de aici a fost preluată de către fiii lui Israel. Untdelemnul era folosit pentru ungerea și consacrarea preoților, a regilor și uneori a profeților, dar era folosit și în scopuri de înfrumusețare. O altă utilitate este dată de folosirea lui în cadrul practicilor medicinale, împreună cu diferite unguente, pentru protejarea rănilor. Untdelemnul folosit în cadrul Tainei Sfântului Maslu nu este obișnuit, ci consacrarea acestuia prin repetarea de șapte ori a rugăciunii de sfințire îi conferă putere deosebită prin lucrarea harului Sfântului Duh.

(Articol publicat în Ziarul Lumina, Ediția din data de 19 ianuarie 2012)

Comentarii Facebook


Știri recente