Unirea Principatelor, sărbătorită în Șcheii Brașovului

La împlinirea celor 152 de ani de la evenimentul istoric al Unirii Principatelor Române, luni, 24 ianuarie, au avut loc, în Piața Unirii din Șcheii Brașovului, ample manifestări religioase și culturale, menite să marcheze istorica sărbătoare, informează „Ziarul Lumina”, Ediția de Transilvania.

Evenimentul a fost organizat la inițiativa Fundației ‘Prima Școală Românească’ și a atras elevii tuturor școlilor brașovene, Junii Brașovului, obștea românească din Șchei și membrii Fundației ‘Sfântul Andrei’. Manifestările s-au dorit a fi mai mult decât o simplă evocare a momentului Unirii de la 1859. ‘Am dorit să fie un act reparatoriu, căci în ultimii ani, atât la sărbătoarea de la 1 decembrie, cât și la cea de la 24 ianuarie, se ocolea acest spațiu istoric, fie prin ignoranța autorităților, fie prin motivații subiective’, a spus directorul Fundației ‘Prima Școală Românească’, pr. prof. dr. Vasile Oltean. Sărbătoarea din Șcheii Brașovului a început cu o slujbă de Te Deum oficiată de noul protopop al Brașovului, părintele Dănuț Gheorghe Benga, alături de un sobor de preoți format din pr. Vasile Prodea, pr. Aurelian Reit și pr. prof. dr. Vasile Oltean. Academicianul Alexandru Surdu, fiu al Șcheiului, a prezentat semnificația evenimentului, iar pr. prof. Vasile Oltean a evocat relațiile românilor brașoveni cu Principatele.

Momentele de evocare au fost urmate de o impresionantă horă a Unirii, la care au participat toți cei care au venit în Șcheii Brașovului. Manifestările s-au încheiat prin vizitarea expoziției dedicate evenimentului, organizate în cadrul complexului muzeal din Șchei, unde vizitatorii au putut vedea pentru prima dată documente de epocă aflate în arhiva istorică a muzeului: caiete folclorice din vremea lui Cuza scrise de dascălii brașoveni, cu texte poetice dedicate Unirii Principatelor; scrisori ale reprezentanților Bisericii ‘Sfântul Nicolae’ adresate lui Cuza și autorităților din Principate, documente privind Gimnaziul ‘Andrei Șaguna’ subvenționat în vremea lui Cuza de Principate, precum și alte documente de o inestimabilă valoare de patrimoniu național.

Comentarii Facebook


Știri recente