UNIREA PRINCIPATELOR S-A FĂCUT PE DEALUL MITROPOLIEI DIN BUCUREȘTI

Mesajul Preafericitului Părinte DANIEL, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, rostit în Catedrala Patriarhală cu ocazia aniversării a 152 de ani de la Unirea Principatelor Române, luni 24 ianuarie 2011:

Alături de Catedrala Patriarhală din București se află locul fostei clădiri a Mitropoliei Țării Românești unde s-au desfășurat lucrările Adunării elective din 1859, care a ales la 24 ianuarie pe Domnitorul Moldovei Alexandru Ioan Cuza și Domnitor al Țării Românești, înfăptuind astfel Unirea celor două Principate Române.

În acest loc, pe cunoscutul Deal al Mitropoliei, reper al istoriei, credinței și culturii, loc al binecuvântărilor care aduc bucurie oamenilor, s-au desfășurat în urmă cu 152 de ani ceasurile Unirii, binecuvântate și susținute de rugăciunea Bisericii, momente pe care noi astăzi le rememorăm, cu respect și recunoștință.

Adunarea electivă a Moldovei din 5/17 ianuarie 1859 de la Iași, prezidată de mitropolitul Moldovei Sofronie Miclescu, l-a ales Domnitor pe colonelul Alexandru Ioan Cuza.

În dimineața zilei de 24 ianuarie 1859, după participarea tuturor deputaților la slujba de Te-Deum oficiată în Catedrala mitropolitană (actuala Catedrală patriarhală), Adunarea electivă a fost deschisă la orele 11.00 sub președinția Mitropolitului Nifon al Țării Românești.

După ce s-a făcut apelul nominal, deputatul Vasile Boerescu a cerut cuvântul și a rugat pe președintele Adunării să suspende ședința publică, pentru a face o propunere. Adunarea se consultă și aprobă. Se suspendă ședința publică și are loc, între toți membrii electori, o ședință secretă, într-o altă sală. (Pr. Dr. Corneliu Zăvoianu, Mitropolitul Nifon al Ungrovlahiei și Unirea Principatelor în volumul Biserica Ortodoxă Română și Unirea Principatelor – moment aniversar – (1859-2009), Editura Cuvântul Vieții a Mitropoliei Munteniei și Dobrogei, București 2009, p. 91, apud „Buletinul oficial”, Țara Românească, nr. 9, din 29 ianuarie 1859, p. 34.)

În cadrul acestei ședințe deputatul Boerescu propune, într-o cuvântare plină de înfocare, Unirea prin alegerea Domnitorului Alexandru Ioan Cuza al Moldovei ca Domnitor și în Țara Românească. Doctorul Asachi, unul din membrii dreptei, întrerupse pe orator, nu însă pentru a-l combate, ci pentru a arăta că sunt și alte state care au un singur domnitor, deși două administrații deosebite, precum sunt Suedia și Norvegia. Această precizare crează un și mai mare entuziasm între toți deputații, naționaliști și conservatori, încât mulți încep a plânge de bucurie, iar Mitropolitul Nifon propune votarea sub jurământ, el însuși pronunțând jurământul cu lacrimi în ochi, în fața icoanei Preasfintei Treimi, rugându-se înaintea tuturor, cu aceste cuvinte:

„Doamne, Dumnezeul părinților noștri, aruncă-Ți privirea Ta asupra inimilor noastre și nu slăbi curajul fiilor Tăi! Unește-i pe toți într-o cugetare și într-o simțire și fă ca inimile tuturor să aibă aceeași bătaie pentru țara lor. Prințul Cuza este unsul Tău între noi și pentru dânsul jurăm toți că-l vom susține”. (Idem, op. cit., p. 92.)

După o oră și jumătate de deliberare secretă, Președintele Adunării, Mitropolitul Nifon, redeschide ședința publică pentru formarea comisiilor deputaților.

La orele 4 după amiază se redeschide ședința, iar Președintele Adunării declară Adunarea electivă constituită și o invită la alegerea biroului definitiv. După ce biroul a fost constituit și toate formalitățile terminate se propune săvârșirea jurământului prescris în asemenea caz de Regulamentul Organic. Mitropolitul Nifon a rostit cu glas tare textul jurământului, apoi toți deputații au săvârșit jurământul cu mâna pe Sfânta Evanghelie și sărutând Sfânta Cruce.

În urma votului, după citirea biletelor, Mitropolitul Nifon proclamă numele Domnitorului Țării Românești ales în unanimitate și anume Alexandru Ioan Cuza, Domnitorul Moldovei.

La auzul acestei vești, poporul adunat pe Dealul Mitropoliei a fost cuprins de o bucurie de nedescris. Bucuria a fost vestită tuturor de dangătul clopotelor Mitropoliei și al celorlalte biserici, „tot Bucureștiul era în picioare de la Filaret la Dealul Mitropoliei, până la Băneasa…” (Pr. Prof. Mircea Păcurariu, op.cit. p.12.) – nota un cronicar al vremii.

Imediat după încheierea ședinței, conform hotărârii Adunării, Mitropolitul Nifon comunică prin depeșă telegrafică Domnitorului Alexandru Ioan Cuza rezultatul alegerilor din Țara Românească și îl invită să ia cârma Țării. ( Pr. Dr. Corneliu Zăvoianu, op. cit., p.93, apud „Buletinul oficial”, Țara Românească, nr. 9, din 29 ianuarie 1859, p. 36.)

De asemenea, se constituie o delegație condusă de Episcopul Clement al Argeșului, care a mers la Iași pentru a vesti prin viu grai Domnitorului moldovean Alexandru Ioan Cuza că este ales și Domnitor al Țării Românești.

Duminică, 8 februarie 1859, Mitropolitul Nifon al Țării Românești îl întâmpină pe noul Domnitor Alexandru Ioan Cuza în Catedrala mitropolitană din București, iar după închinare în fața Sfântului Altar, Domnitorul, împreună cu Mitropolitul și tot clerul, a intrat în sala de ședințe, unde, în prezența deputaților și a poporului, Domnitorul a pronunțat, cu mâna pe Sfânta Evanghelie, în fața icoanei Preasfintei Treimi următorul jurământ: „Jur în numele Preasfintei Treimi și în fața Țării că voi păzi cu sfințenie drepturile și interesele Principatelor Unite; că în toată Domnia mea voi priveghea la respectarea legilor pentru toți și în toate, și că nu voi avea înaintea ochilor mei decât binele și fericirea nației Române. Așa Dumnezeu și confrații mei să-mi fie întru ajutor! ( Ibidem, p. 96.)

După depunerea jurământului, Mitropolitul Nifon, în calitatea sa de Președite al Adunării deputaților, ține un discurs în care spune: „… Măria Ta, ca cel chemat de poporul român și trimis de Providență, întinde-i (acestuia n.n.) dreapta Ta, ridică-l din căderea sa și îl condu pe câmpurile cele pline de flori nevestejite; căci numai acolo poate el să-și redobândească cununa gloriei și a virtuții cu care se încununară odată nemuritorii noștri strămoși; iar Măria Ta să trăiești ani mulți ca să lași mai multe pagini de fapte în istoria dulcei noastre Patrii!” ( Ibidem, p. 97.)

Bucuria poporului față de alegerea noului Domnitor s-a manifestat puternic și acum, fiind întâmpinat la București aproape de întreaga populație a Capitalei în aclamații și urale, încât Mihail Kogălniceanu spunea că nici suveranii marilor state nu s-au bucurat de astfel de primiri. ( Pr. Prof. Mircea Păcurariu, op.cit. p.12.)

Realizarea Unirii Principatelor Române a fost benefică și pe plan spiritual, atrăgând după sine organizarea unitară a structurilor bisericești din toate provinciile românești, sub conducerea Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, confirmat de Alexandru Ioan Cuza prin Legea din 1864. În același timp, prin demersurile lui Alexandru Ioan Cuza către Patriarhia Ecumenică (1865) pentru obținerea recunoașterii autocefaliei (Joanes Dominicus Mansi, Sacrorum Conciliorum Nova Et Amplisima Colectio, vol. 40, Akademische Druck -U. Verlagsanstalt, Graz, Austria, 1961, pp. 682-684, 686-688, 690-702.), s-au creat și premisele ridicării Bisericii Ortodoxe Române, autocefale din anul 1885, la rangul de Patriarhie, în anul 1925.

În această perspectivă, Domnitorul Alexandru Ioan Cuza a promulgat, la 3 decembrie 1864, Decretul organic, în care se arăta că „Biserica Ortodoxă Română este și rămâne independentă de orice autoritate bisericească străină, în tot ceea ce privește organizarea și disciplina” și că „Sinodul general al Bisericii Române păstrează unitatea dogmatică a sfintei credințe ortodoxe cu Marea Biserică de Răsărit, prin coînțelegere cu Biserica Ecumenică a Constantinopolului.” (Decretul organic pentru înființarea unei autorități centrale pentru afacerile religiei române, București, 1865, Constantin Drăgușin, Legile bisericești ale lui Cuza Vodă și lupta pentru canonicitate, în „Studii Teologice”, IX (1957), nr. 1-2, p. 86-103.)

Multe din reformele Domnitorului Alexandru Ioan Cuza care priveau Biserica au fost foarte progresiste pentru acea vreme; iar unele măsuri luate de el au creat neînțelegeri și nemulțumiri. Având un accentuat spirit reformator, Cuza a dorit să facă unele înnoiri, dar, după propria-i afirmație: el „n-a voit să facă rău Bisericii strămoșești, decât numai bine”. (Pr. Ion Vicovan, Alexandru Ioan Cuza și reformele bisericești, în Istoria Bisericii Ortodoxe Române, vol II, Editura Trinitas, Iași, 2002, p. 164.)

Urmare promulgării, în decembrie 1863, a Legii pentru secularizarea averilor mănăstirești, deci a preluării averilor bisericești de către Stat, în timpul domniei lui Cuza s-au reglementat și principiile legale prin care Statul se obligă să sprijine Biserica. În acest sens, s-a stabilit prin lege plata unei părți a salariului preoților de la bugetul de Stat, sprijinirea învățământului teologic seminarial și universitar, acordarea a 8,5 ha de pământ bisericilor parohiale ș.a. .

De asemenea, datorăm lui Cuza înființarea Universității din Iași în 1860 și a Facultății de Teologie, înființarea Universității din București, înființarea de noi gimnazii și școli primare, obligativitatea și gratuitatea învățământului primar ș.a. .

Unirea Principatelor Române, începută la Iași în data de 5 ianuarie 1859 și desăvârșită la București în data de 24 ianuarie 1859, nu este „Unirea Mică”, cum zic unii, ci „Unirea de bază”, deoarece ea a constituit temelia pentru formarea în anul 1862 a statului român, numit ROMNIA, temelie pentru obținerea independenței naționale românești în urma Războiului pentru independență din anul 1877, temelie pentru ridicarea României la rang de Regat în anul 1881, și mai ales temelie pentru Unirea din 1 decembrie 1918, de la Alba-Iulia, ca Unire a Transilvaniei cu România, precedată de Unirea Basarabiei cu România, la 27 martie 1918 și Unirea Bucovinei cu România, la 28 noiembrie 1918. Pentru Biserică, Unirea Principatelor Române a fost temelie pentru recunoașterea oficială a Autocefaliei Bisericii Ortodoxe Române în anul 1885, iar Unirea de la 1 decembrie 1918 a constituit un element favorabil pentru ridicarea Bisericii noastre la rang de Patriarhie în anul 1925.

Pentru toate binefacerile Unirii Principatelor Române, aducem astăzi mulțumire lui Dumnezeu Cel preaslăvit în Sfânta Treime și pomenim cu recunoștință pe Domnitorul Alexandru Ioan Cuza, pe Mitropolitul Nifon al Țării Românești, pe Mitropolitul Sofronie Miclescu al Moldovei și pe toți cei care au contribuit la realizarea Unirii Principatelor Române.

Veșnica lor pomenire din neam în neam!

Ne rugăm lui Dumnezeu să ne ajute ca să păstrăm și să cultivăm darul unității naționale ca fiind un dar al demnității poporului român, obținut cu multe jertfe și multe eforturi spirituale și materiale, spre slava Preasfintei Treimi și binele nostru al tuturor.

†DANIEL

Patriarhul României

Comentarii Facebook


Știri recente