UN PREOT VREDNIC DE POMENIRE – Preacucernicul Părinte Gheorghe Hușcă

Mesajul de condoleanțe al Preafericitului Părinte Patriarh DANIEL la slujba de înmormântare a Părintelui Gheorghe Hușcă, paroh al Parohiei Pogorârea Sfântului Duh – Militari, Protoieria I Capitală, 10 august 2011:

Cu multă tristețe am primit vestea trecerii din această viață, în ziua de 5 august 2011, a Părintelui Gheorghe Hușcă, fost paroh al bisericii bucureștene Pogorârea Sfântului Duh – Militari, Protoieria I Capitală, după o intervenție chirurgicală suferită pe cord deschis la Clinica de Cardio-Chirurgie de la Târgul Mureș.

Plecarea sa dintre noi înseamnă o grea pierdere pentru credincioșii parohiei, pentru familia sa, dar și pentru Biserica lui Hristos în care s-a ostenit.

Părintele Gheorghe Hușcă a activat vreme de 13 ani ca inginer la Institutul de Inginerie Tehnologică și Proiectare pentru Industria Chimică și la Iprochim București, ca specialist în chimie industrială și coordonator a nenumărate proiecte privitoare la instalații de producție a medicamentelor, și, de asemenea, a fost posesor al unui brevet de invenții și inovații în același domeniu.

Părintele Gheorghe Hușcă a fost, de asemenea, director al Fabricii de lumânări, precum și casier al Arhiepiscopiei Bucureștilor.

Preacucernicia Sa s-a remarcat mai cu seamă în calitate de preot paroh a două parohii: Biserica Sfântul Spiridon – Domnești Catichea, Protoieria Ilfov Sud, și parohia Pogorârea Sfântului Duh – Militari, Protoieria I Capitală, unde a coordonat lucrările de construcție a bisericii parohiale, a capelei mortuare, și, de asemenea, a înființat un centru social filantropic.

În aceste momente când sufletul părintelui Gheorghe merge în lumina cea neapusă a împărăției cerurilor, ne rugăm Domnului Hristos, Cel înviat din morți, să odihnească sufletul său în ceata sfinților, unde nu este durere, nici întristare, nici suspin, ci viață fără de sfârșit.

Veșnică lui pomenire din neam în neam!

Cu părintești condoleanțe și binecuvântări pentru familia îndoliată,

†DANIEL

ARHIEPISCOPUL BUCUREȘTILOR,

MITROPOLITUL MUNTENIEI ȘI DOBROGEI,

LOCȚIITOR AL TRONULUI CEZAREEI CAPADOCIEI ȘI

PATRIARHUL BISERICII ORTODOXE ROMNE

Comentarii Facebook


Știri recente