Episcopia Severinului și Strehaiei va avea începând de vineri, 16 septembrie, un nou slujitor al Domnului. Preasfințitul Părinte Episcop Nicodim, Episcopul Severinului și Strehaiei, va săvârși Sfânta Liturghie la Mănăstirea Mraconia și îl va hirotoni întru diacon pe tânărul teolog Gulița Ștefan, după cum ne informează episcopiaseverinului.ro.
Sfânta Mănăstire Mraconia se află pe șoseaua Orșova – Moldova-Nouă, în apropierea comunei Eșelnița, acolo unde era situată vechea mănăstire, ‘Mracuna’. Actualul lăcaș mănăstiresc se află într-un loc pitoresc în fața fostului drum Traian de pe malul sârbesc, unde se află ‘tabula Traiana’. În apropiere sunt ‘Cazanele’, cea mai frumoasă și fermecătoare porțiune a Dunării dar și chipul lui Decebal scluptat în stâncă.
Construirea hidrocentralei de la Porțile de Fier I a făcut ca, în 1967, așezământul să fie demolat, ruinele sale fiind inundate, cu timpul, de ape. În anul 1993 se pune piatra de temelie a noii biserici, iar în anul 1995 se reînființează acest așezământ. Din 2008 mănăstirea a fost transformată în mănăstire de maici. Actualmente la Mraconia viețuiesc doar câteva măicuțe conduse de maica stareță, monahia Teodora Angheluță.