Un nou Așezământ Social în Parohia Pâncești, Bacău

Un nou așezământ social a fost sfințit în județul Bacău. Acesta se află în curtea Bisericii „Sf. Arhangheli Mihail și Gavriil” din Parohia Pâncești și a fost ridicat în aproape trei ani. Slujba de binecuvântare a așezământului a fost oficiată de către Preasfințitul Părinte Ioachim Băcăuanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Romanului și Bacăului, după cum ne informează TRINITAS TV.

Preasfinția Sa a arătat că o casă de prăznuire are și o altă importanță, deoarece ea este loc de întâlnire cu Dumnezeu pentru că atunci când se face pomenirea morților, adăugăm dragostea noastră la dragostea lui Dumnezeu pentru cei care au plecat dintre noi.

Noul așezământ social-filantropic se alătură celor deja existente pe tot cuprinsul eparhiei. La acest eveniment au participat reprezentanți ai autorităților locale, precum și un număr mare de credincioși.

Comentarii Facebook


Știri recente