Un nou așezământ în slujba celor nevoiași în Arhiepiscopia Romanului și Bacăului

Așezământul social „Sfântul Dimitrie cel Nou” al Parohiei băcăuane Enăchesti a fost sfințit duminica aceasta – 2 octombrie 2011. Slujba a fost oficiată de Preasfințitul Părinte Ioachim Băcăuanul, Episcop – vicar al Arhiepiscopiei Romanului și Bacăului, după cum ne informează TRINITAS TV. Preasfinția Sa a oficiat și Sfânta Liturghie în biserica „Sf. Cuvioasă Parascheva”, aflată în apropierea așezământului. Credincioșii prezenți s-au putut închina cu acest prilej la racla cu un Veșmânt al Cuvioasei Parascheva, adus de la Iași în anul 2003.

Construirea așezământului a început în anul 2007. Pentru activitatea desfășurată, părintele paroh a primit rangul de iconom stavrofor, iar persoanelor care au contribuit la ridicarea lăcașului le-au fost oferite diplome de vrednicie.

Comentarii Facebook


Știri recente

Mănăstirea Mușinoaele are un nou stareţ

Ieromonahul Sofronie Nechita este noul stareţ al Mănăstirii Mușinoaele din Arhiepiscopia Buzăului şi Vrancei. Părintele a fost prezentat obştii duminică de Înaltpreasfinţitul Părinte Ciprian, care şi-a exprimat convingerea că noul stareţ va continua cu aceeași…