„Un mărțișor pentru suflet”

Sub genericul „Un mărțișor de suflet”, Fundația „Cuvântul care zidește” a Mitropoliei Olteniei, în parteneriat cu Penitenciarul pentru Minori și Tineri din Craiova și Inspectoratul Județean Dolj, a lansat astăzi, 9 februarie, o campanie de strângere de fonduri pentru copiii aflați în suferință, informează TRINITAS TV.

Tinerii vor confecționa peste 2000 de mărțișoare în atelierele ocupaționale proprii, cu sprijinul financiar oferit de Fundație.

Evenimentul a avut loc în sala de festivități a Arhiepiscopiei Craiovei.

„Banii obținuți vor fi destinați ajutorării copiilor în suferință. De această dată banii vor fi îndreptați către o fată care și-a pierdut piciorul drept. Această campanie urmărește să-i sensibilizeze pe copiii noștri și ei să-i ajute pe semenii lor”, a precizat părintele Claudiu Porneală, consilier social al Arhiepiscopiei Craiovei.

„Primul pas a însemnat două sute de mărțișoare pe care le-am dat, am strâns bani și am ajutat un copil aflat în suferință. A urmat un alt an în care s-au confecționat mult mai multe mărțișoare ajungând până în acest an la al patrulea an de activitate când numărul mărțișoarelor sunt peste 3 000. Tinerii deținuți au dorit să facă aceste lucruri pentru a răspunde răului pe care l-au făcut cu un bine”, a arătat domnul Viorel Najap, director adjunct al Penitenciarului de Minori și Tineri din Craiova.

Mărțișoarele vor fi distribuite în prima parte a lunii martie în unitățile de învățământ din județul Dolj, sub îndrumarea profesorilor de Religie.

Comentarii Facebook


Știri recente