Un izvor istoric despre Biserica Rusă în perioada stalinistă

Prea puțin s-a scris la noi despre relația Stat-Biserică în perioada bolșevică. Este un subiect important, pe de o parte, pentru faptul că la teologii interbelici români a fost o preocupare constantă, iar pe de altă parte considerăm că, înțelegând acest tip de relație, putem reconstitui cadrul raporturilor dintre Biserica Ortodoxă Română și regimul comunist. Pentru o astfel de temă propunem abordarea unei lucrări apărute acum peste șase decenii. Este vorba de cartea „Biserica Ortodoxă Rusă și Războiul pentru apărarea patriei”, traducere de Paul Donici, tipărită la Institutul Biblic și de Misiune Ortodoxă din București, în februarie 1950, 128 p. Volumul conține pastoralele locțiitorului de patriarh rus, mitropolitul Serghei, și ale altor înalți prelați ruși din perioada ultimului război mondial, între anii 1941 și 1943, dar și câteva telegrame trimise de același cap al Bisericii Ruse către Stalin, publicate în organul comunist „Pravda”. La o privire de suprafață asupra conținutului, putem delimita trei componente principale. Prima componentă trădează un evident filetism, o subordonare a bisericescului față de sentimentul dragostei de patrie și popor, acum tot mai cultivat de regimul bolșevic. Altfel spus, asistăm la o utilizare a mijloacelor Bisericii, în acest caz prin textele pastoralelor, pentru susținerea războiului împotriva „cotropitorilor germani”. O a doua componentă este legată de îndemnul constant la luptă împotriva „fasciștilor”, de ridicare a moralului și chiar sprijinire materială, multe pastorale fiind lansate la date hotărâtoare pentru soarta Frontului de Est, precum bătăliile pentru Leningrad, Moscova sau Stalingrad. A treia componentă, care reiese din textele ierarhilor ruși, are o caracteristică eminamente eclesiologică, pe două coordonate: încercarea Bisericii Ruse, redescoperită de Stalin, de a-și reface structura administrativ-canonică în teritoriile ocupate de trupele germane și trimiterea de pastorale către credincioși la principalele sărbători religioase: Paștele și Crăciunul. Încă din februarie 1942, locțiitorul de patriarh Serghie, apoi mitropolitul Kievului și Galiției, Nicolae, condamnă în pastoralele lor încercările de separare ale unor episcopi, precum Policarp Sikorsky sau Serghie de Riga, de a construi entități ortodoxe autocefale, care să fie recunoscute de celelalte Biserici Ortodoxe. Practic asistăm la o luptă de păstrare a unității Patriarhiei Moscovei cu teritoriile canonice din fostul imperiu țarist așa cum se prezenta înainte ca Biserica Rusă să fie interzisă de către regimul bolșevic.

De remarcat este faptul că prima pastorală de condamnare a cotropitorilor germani lansată de locțiitorul Serghie este încă din 22 iunie 1941, de la Moscova. Ne este greu să acceptăm totuși acest lucru. Probabil că la acea dată Serghie încă se afla în gulag, mai ales că prima telegramă trimisă lui Stalin și publicată de „Pravda” este din noiembrie 1942, adică după o intensă activitate pastorală dusă împotriva războiului. Totuși, acest amănunt are o semnificație aparte. Locul desemna scaunul patriarhal rus, al autorității eclesiastice. Ulterior, până în aprilie 1943, mitropolitul Serghie semnează pastoralele din Ulianovsk, orașul natal al lui Lenin, aflat între Moscova și Stalingrad. Tot din Ulianovsk, se lansează pastoralele de păstrare a unității bisericești și de chemare la îndreptare canonică a ierarhilor rămași sub ocupație, acestea fiind semnate de un sobor al episcopilor ruși care în martie 1942 erau 10, pentru ca în septembrie același an să fie 12.

Pe lângă pastorale, ierarhii ruși au apelat inclusiv la sprijinirea materială a războiului. La 30 decembrie 1942, locțiitorul Serghie îndemna poporul rus să sprijine colecta financiară pentru constituirea diviziei de tancuri „Dimitrie Donskoi”, în amintirea cneazului care apărase și stabilise capitala Rusiei la Moscova, într-un moment când se dădeau bătălii decisive pentru apărarea celor trei puncte principale ale Frontului de Est: Leningrad, Moscova și Stalingrad. Ultimele pastorale sunt din anul 1943, când soarta războiului din est părea că se schimbase în favoarea sovieticilor. Atât locțiitorul Serghie, cât și mitropolitul Nicolae al Kievului lansează pastorale prin care îi îndemnau pe soldații români să nu mai lupte alături de germani și chiar către slavii ortodocși din Balcani, aflați sub „asuprirea fascistă”. Din astfel de texte reiese intenția pe care Stalin o manifesta pentru viitorul geopolitic al estului Europei. În concluzie, lucrarea de față reprezintă o introducere în înțelegerea geopoliticii Ortodoxiei în vremea celui de-al Doilea Război Mondial și a raporturilor dintre Biserică și Statul sovietic, al cărui model trebuia preluat de comuniștii români)

(Articol publicat în Ziarul Lumina din 26 iunie 2013)

Comentarii Facebook


Știri recente