Un fragment din moaștele Sf. Serafim de Sarov la Biserica Domnească din Ploiești

Biserica Domnească din Ploiești va primi, de sărbătoarea Sfinților Apostoli Petru și Pavel, un fragment din moaștele Sfântului Serafim de Sarov. Acesta va fi adus, la 29 iunie 2012, de la Mânăstirea Diveevo din Rusia, potrivit Radio TRINITAS.

Aducerea cinstitelor odoare, a spus părintele Ioan Pârlea, este o dorință a credincioșilor ploieșteni, care au o evlavie aparte la Sfântului Serafim de Sarov.

Sărbătoarea hramului va începe încă din seara aceasta când se va oficia Slujba Vecernii cu Litia. În ziua hramului Sfânta Liturghie va fi oficiată de către PS Varsanufie Prahoveanul, Episcop Vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor. După sfânta Liturghie va urma slujba de sfințire a raclei în care va fi așezat fragmentul din moaștele Sf. Serafim de Sarov, după cum a relatat părintele Ioan Pârlea, slujitor la Biserica Domnească „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din Ploiești.

Fragmentul din moaștele Sfântului Serafim de Sarov va râmâne definitiv în sfântul lăcaș.

Comentarii Facebook


Știri recente